CNA investighează delapidarea fondurilor pentru împădurire: prejudiciu de 4 mln. lei
Ofițerii Centrul Național Anticorupție, împreună cu procurorii și cu suportul Agenția Moldsilva, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor publice alocate „Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor”.
Perchezițiile au loc la factorii de decizie ai Î.S. „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara”. Potrivit anchetei, în perioada noiembrie 2024–prezent, directorul și contabila-șefă ar fi pus în aplicare o schemă de sustragere a banilor prin angajări fictive pentru lucrări de împădurire, achitate din bugetul programului, dar neexecutate în realitate.
Verificările au arătat lipsa lucrărilor pe circa 60 de hectare, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 4 milioane de lei. De asemenea, sunt investigate cazuri de utilizare a bunurilor întreprinderii în scop personal.
În urma perchezițiilor au fost ridicate probe relevante. Investigațiile continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu! Fii primul.