Educația, cu reguli noi: școli reorganizate, sprijin financiar și revenirea notelor în clasa a IV-a
Cadrul normativ din educație a fost modificat pentru a îmbunătăți calitatea învățământului și sprijinul oferit elevilor și profesorilor. Proiectul, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, a fost adoptat în lectura a doua de Parlamentul Republicii Moldova.
Noile prevederi vizează eficientizarea rețelei școlare, introducerea grupelor de suport pentru copiii cu dizabilități, facilitarea accesului la studierea limbii române pentru copiii reveniți din diasporă și acordarea de indemnizații tinerilor specialiști din învățământul profesional tehnic. De asemenea, începând cu 1 septembrie 2026, vor fi reintroduse notele în clasa a IV-a pentru disciplinele de examen.
Legea prevede reorganizarea a 73 de școli mici, cu asigurarea transportului și a unei alocații lunare de 1.000 de lei pentru elevii transferați, timp de doi ani. Cadrele didactice vor beneficia de reîncadrare prioritară și, în anumite cazuri, de indemnizații de relocare de până la 300.000 de lei.
Totodată, instituțiile cu peste 400 de elevi vor putea avea autonomie financiară deplină din 2027, iar documentul mai reglementează recunoașterea calificărilor didactice și gestionarea căminelor studențești. Legea va intra în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial, cu unele prevederi aplicabile din 1 ianuarie 2027.
Niciun comentariu! Fii primul.