Mihai Ungureanu
Așa e orânduită viața că toate care au început, să aibă și sfârșit.
Fiind student în anul doi, am fost recomandat de către Grigorie Vieru și profesoara mea Zlata Tcaci la funcția de educator muzical la grădinița nr. 54 din Chișinău, prima instituție preșcolară care căpătase dreptul să activeze în limba română. Am pășit în această enigmatică lume a copilăriei având doar 18 ani neîmpliniți.
Lă început Grigore Vieru și Zlata Teaci m-au ajutat să înfiripez un program de cântece pentru a sărbători Anul Nou, ca mai târziu să mă lase să mă descurc singur. Așa cum cei care au insistat să fie deschisă această instituție cu predare în limba română, au fost dur sancționați, s-au retras și Dumnealor. Toate neplăcerile lui Nicolae Testemițeanu tot atunci au început, cu această grădiniță. Rămânând de unul singur în fața copiilor, neavând nici o culegere de cântece naționale, mă simțeam ca un bobocel rătăcit printre valurile unei imense ape. Așa am primit botezul și binecuvântarea Celui de Sus de a lua pe umeri și în inimă această dulce povară să veghez COPILĂRIA.
Am fost fidel și sincer cu acești mugurași de OM, curați ca lacrima, îngerași lăsați pe pământ pentru a înflori viața. Șase decenii am trăit cu gândul la dânșii, am închinat cei mai frumoși ani acestor ghiocei ai neamului pentru a le face această vârstă mai luminoasă, mai dulce, pentru a le altoi în sufletele lor Dragoste de țară, Grai, Neam, dragoste către bunei, părinți, dragoste către Frumos, dar și setea de a se folosi de acest frumos în tot ce vor face pe viitor.
Continuarea citiți în n.17 din 23 aprilie 2021
