Întreprinderile mici și mijlocii pot accesa granturi de până la 1,5 milioane de lei pentru investiții în energie verde
Guvernul va acorda finanțare nerambursabilă de până la 1,5 milioane de lei pentru cel puțin 24 de întreprinderi mici și mijlocii care vor realiza investiții în tehnologii eficiente energetic, soluții de energie regenerabilă sau măsuri de eficiență energetică.
Decizia a fost luată în ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri, care a aprobat semnarea Acordului de grant dintre Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în vederea implementării Proiectului „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”.
Valoarea totală a asistenței financiare nerambursabile oferite prin acest acord este de 1,85 milioane de euro. Potrivit Guvernului, fiecare companie selectată va putea beneficia de un grant de până la 1,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 77 de mii de euro, suma acoperind cel mult 50% din costurile investiției.
Bugetul total al proiectului se ridică la 3,68 milioane de euro, din care 1,85 milioane de euro reprezintă contribuția GIZ, iar 1,83 milioane de euro – aportul antreprenorilor implicați în realizarea proiectelor investiționale.
Prin intermediul acestui program, IMM-urile vor putea să-și modernizeze tehnologiile utilizate, să-și eficientizeze procesele interne și să reducă cheltuielile energetice, fapt ce va duce la creșterea productivității și a competitivității pe piață. Proiectul va fi implementat în perioada 1 decembrie 2025 – 30 septembrie 2026.
Niciun comentariu! Fii primul.