Un nou parteneriat a fost oficializat la Sîngerei pentru implementarea proiectului comunitar „Arca Prieteniei”, inițiativă menită să stimuleze implicarea civică și dezvoltarea locală durabilă.
Acordul de colaborare a fost semnat în cadrul proiectului „IMPACT Sîngerei – Mobilizare Incluzivă pentru Participare și Transformare Civică în Sîngerei”, parte a Programului de suport financiar „Cetățeni în acțiune”.
Documentul a fost încheiat de trei părți: Asociația Obștească „Clinica Juridică Nord”, în calitate de implementator, grupul de inițiativă „TineriiINVEST”, care va asigura implementarea la nivel local, și Primăria orașului Sîngerei, în calitate de beneficiar și cofinanțator.
Prin semnarea acordului, partenerii își asumă colaborarea pentru realizarea proiectului „Arca Prieteniei” în condiții de transparență și eficiență. Totodată, aceștia s-au angajat să asigure buna desfășurare a activităților planificate, să ofere suport instituțional și administrativ, să monitorizeze implementarea și să contribuie la menținerea rezultatelor pe termen lung, prin utilizarea responsabilă a resurselor disponibile.
Inițiativa are ca obiectiv consolidarea participării civice și încurajarea implicării active a comunității în procesele de dezvoltare locală, prin susținerea unor acțiuni și proiecte sustenabile în orașul Sîngerei.
Niciun comentariu! Fii primul.