81 de afaceri locale primesc granturi de 43 milioane lei pentru creștere
Un număr de 81 de companii locale vor beneficia de granturi în valoare totală de 43 milioane lei, care vor mobiliza investiții de peste 96,4 milioane lei în economia Republicii Moldova.
Finanțarea nerambursabilă este oferită de Guvernul Republicii Moldova, care contribuie cu 24 de milioane de lei pentru 59 de companii. De asemenea, alte 22 de companii beneficiază de granturi în valoare totală de 19 milioane de lei prin Programul de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice, finanțat de Guvern și Grupul Băncii Mondiale, prin intermediul ODA și al Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității.
Cele 81 de companii oferă deja circa 1.200 de locuri de muncă și, odată cu implementarea proiectelor, vor crea cel puțin 420 de noi locuri de muncă. Granturile urmăresc consolidarea competitivității, majorarea salariilor și dezvoltarea afacerilor locale, inclusiv prin integrarea companiilor în lanțuri valorice regionale și globale.
Potrivit ODA, în 2025 au fost finanțate 810 proiecte antreprenoriale, cu un total de 346,4 milioane lei, generând investiții totale de 653,3 milioane lei și menținând peste 10.000 de locuri de muncă, alte 5.000 fiind planificate.
Niciun comentariu! Fii primul.