Doi polițiști de patrulare, spulberați de un automobil la Sîngerei. Victimele sunt în stare extrem de gravă
Doi polițiști de patrulare au fost grav răniți după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei.
Potrivit informațiilor oferite de Poliția Națională, accidentul s-a produs în timp ce cei doi agenți se aflau pe acostament, în afara autospecialei de serviciu, care era staționată regulamentar cu semnalele luminoase conectate. Un automobil de marca Volkswagen, condus de un bărbat, a intrat în plin în cei doi polițiști.
În urma impactului violent, ambii au suferit traumatisme severe și au fost transportați de urgență la spital.
Surse medicale au declarat pentru Nordinfo că victimele au fost internate direct în Secția de Reanimare. Medicii au diagnosticat politraumatisme grave, fracturi deschise multiple și traumatisme cranio-cerebrale severe. După stabilizarea stării acestora, polițiștii au fost transferați în sala de operație.
La această etapă, circumstanțele producerii accidentului nu sunt cunoscute. Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.