Un document publicat din greșeală dezvăluie numele Ministrului Finanțelor în Guvernul Tofan
Premierul desemnat Vasile Tofan pare să fi decis deja cine va conduce Ministerul Finanțelor în viitorul Executiv. Indiciul apare chiar în proiectul politicii fiscale publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, document semnat de Tofan, deși Guvernul său nu a fost încă învestit de Parlament.
Documentul este contrasemnat de Andrian Gavriliță, ministrul Finanțelor în exercițiu, rămas în funcție după demisia Guvernului condus de Alexandru Munteanu.
Anterior, premierul desemnat Vasile Tofan a anunțat că a încheiat discuțiile cu toți cei 16 miniștri interimari, cărora le-a cerut să prezinte o analiză a situației din ministerele pe care le conduc. Acesta le-a solicitat să identifice principalele priorități pentru următoarele 12 luni, blocajele și riscurile existente, necesitățile legate de integrarea europeană, posibilitățile de reducere a costurilor administrative și schimbările pe care le consideră necesare în funcționarea Guvernului. După aceste consultări, Tofan a declarat că are „o imagine mult mai clară” asupra situației din fiecare domeniu și a anunțat că urmează deciziile privind componența Cabinetului de miniștri și definitivarea programului de guvernare, în urma consultărilor cu partidele politice și reprezentanți ai mai multor sectoare. Potrivit acestuia, noul Executiv trebuie să fie concentrat pe câteva priorități clare, disciplinat în utilizarea banilor publici și evaluat în funcție de rezultate.
Documentul este contrasemnat de Andrian Gavriliță, ministrul Finanțelor în exercițiu, rămas în funcție după demisia Guvernului condus de Alexandru Munteanu, și de Alexei Buzu, secretarul general al Guvernului. Solicitați de BANI.MD să comenteze documentul publicat pe site-ul Ministrului Finanțelor, reprezentanții instituției nu au răspuns la mesaj.

