A înghițit un pachețel cu droguri în timpul reținerii, dar nu a scăpat de pedeapsă. Un tânăr, condamnat la 8 ani de închisoare
Un bărbat de 28 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de droguri, după ce, în momentul reținerii, a încercat să ascundă o parte dintre substanțele interzise înghițind un pachețel.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul a avut loc la 8 martie 2026, într-un parc din capitală. Polițiștii l-au observat pe bărbat și, în momentul în care au încercat să-l oprească, acesta a aruncat o geantă în care se aflau 15 pachete de tip „zip-lock”, învelite în bandă adezivă.
În timp ce oamenii legii îi solicitau să se oprească, bărbatul a înghițit un alt pachețel, în care se afla aceeași substanță. Acesta a fost recuperat ulterior în urma unei intervenții medicale.
Expertiza a stabilit că în cele 16 pachete se afla mefedronă, în cantitate totală de 18,965 grame, calificată drept deosebit de mare potrivit legislației.
Instanța i-a aplicat bărbatului o pedeapsă de 8 ani de închisoare și i-a interzis, pentru o perioadă de 5 ani, să ocupe funcții sau să desfășoare activități legate de gestionarea substanțelor psihotrope ori a analogilor acestora.
În cadrul procesului, inculpatul și-a recunoscut parțial vina și a susținut că drogurile erau destinate consumului personal, nu vânzării.
Sentința poate fi contestată în condițiile legii.