Douăzeci și cinci de blocuri de locuit din municipiile Chișinău și Bălți, precum și din raioanele Drochia, Soroca, Florești și Orhei, sunt mai aproape de lucrările de renovare termică. Locatarii au primit rapoartele de audit energetic, acesta fiind primul pas obligatoriu pentru accesarea finanțărilor nerambursabile, scrie Radio Moldova.
Evaluările tehnice au stabilit cu exactitate intervențiile necesare pentru a reduce pierderile de căldură. Potrivit estimărilor, implementarea tuturor măsurilor va genera economii de sute de milioane de lei la facturile de energie.
„Principala problemă este acoperișul, alături de izolarea pereților, schimbarea ușilor de la intrare și a geamurilor din spațiile comune. Ne dorim foarte mult să fim ghidați în continuare pentru a valorifica pe deplin acest audit”, a menționat Ala Cucu, administratoarea unui bloc din Bălți.
Reprezentanții din Orhei și Soroca subliniază că investițiile vor ameliora situația financiară a locatarilor, în special a celor vulnerabili.
„Cât privește eficiența energetică, ne dorim să instalăm panouri fotovoltaice și să schimbăm ușile de la intrare. Avem mult de lucru”, a declarat Vitalii Galagan, reprezentant al unei asociații de proprietari din Orhei.
„Mărimea facturilor în perioada rece este o problemă mare, mai ales pentru locatarii în vârstă care au bugete reduse. De aceea, astfel de proiecte sunt extrem de binevenite”, a adăugat Eugeniu Doga, reprezentant din Soroca.
Asociațiile care dețin rapoartele de audit pot solicita sprijin financiar prin Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial, gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Programul beneficiază de un buget de peste 1,4 miliarde de lei alocat până în anul 2027.
„Proiectele de eficiență energetică reprezintă o investiție sigură: până la 70% din costul lucrărilor este acoperit de stat, iar 30% reprezintă contribuția proprie a proprietarilor. Pentru locatarii vulnerabili din punct de vedere energetic există alocații speciale care le reduc considerabil această cota-parte”, a explicat Ion Muntean, directorul CNED.
Până în prezent, la nivel național au fost realizate 99 de audituri energetice pentru blocuri de locuit, iar 15 proiecte au primit deja aprobarea finală pentru finanțare.