A cerut 1 200 de euro pentru un permis de tractorist. Un bărbat de 35 de ani, condamnat la închisoare
Un bărbat de 35 de ani, originar din raionul Hâncești, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de influență. Sentința a fost pronunțată de instanță, iar pedeapsa urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit procurorilor, în primăvara anului 2024, bărbatul a pretins că are influență asupra unor persoane publice responsabile de eliberarea certificatelor și permiselor de conducere pentru tractoriști. Acesta ar fi cerut 1 200 de euro de la un bărbat, susținând că banii urmau să ajungă la persoane publice pentru a facilita obținerea permisului pentru tractor.
Cauza penală a fost examinată în lipsa inculpatului, acesta fiind anunțat în căutare.
Bărbatul nu este la prima abatere. Anterior, acesta a fost condamnat pentru furt, jaf, tentativă de viol, răpirea unui mijloc de transport și violare de domiciliu.
Sentința poate fi contestată în condițiile legii. Până la rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.