Arderea unor resturi vegetale a afectat 1,36 hectare din fondul forestier de stat de la periferia satului Copăceni, raionul Sîngerei. Inspectorii de mediu au stabilit că incendiul a fost provocat de o locuitoare a satului, care a dat foc resturilor adunate după curățarea gospodăriei.
Inspectorii din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Sîngerei s-au autosesizat după ce au fost informați telefonic despre degajarea unui fum dens la periferia localității. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că resturile vegetale erau incendiate, iar focul se extindea spre fondul forestier.
În urma verificărilor, s-a stabilit că focarul a fost inițiat de o locuitoare din Copăceni, care a depozitat resturile vegetale în afara gospodăriei și ulterior le-a incendiat.
Din cauza utilizării neglijente a focului, incendiul s-a extins asupra vegetației de la periferia satului și a afectat 1,36 hectare din terenul fondului forestier de stat, gestionat de ÎS „Bălți”.
Potrivit Inspecției pentru Protecția Mediului Sîngerei, prejudiciul cauzat mediului prin vătămarea fondului forestier se ridică la 10 066 de lei.
Pe acest caz a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție, în baza art. 115 alin. (3) din Codul contravențional al Republicii Moldova.