Două medalii mondiale pentru luptătorii moldoveni, în Kazahstan
Luptătorii moldoveni Alexandrin Guțu și Mihail Bradu au cucerit medalii de argint și bronz la Campionatul Mondial de la Astana, Kazahstan. Guțu a devenit vicecampion mondial la categoria de 77 kg, iar Bradu a obținut bronzul la categoria de 82 kg.
Alexandrin Guțu a ajuns în finală după ce a învins adversari din Brazilia, Georgia și Belarus, precum și pe bulgarul Stoyan Kubatov în semifinale. În ultimul act, moldoveanul a cedat în fața azerului Sanan Suleymanov, cu scorul de 3-8. Argintul este cea mai importantă performanță a sa la un Campionat Mondial de seniori.
Mihail Bradu a obținut bronzul după ce l-a învins în recalificări pe ungurul Zoltan Levai, iar în finala mică s-a impus în fața rusului Gamzat Gadzhiev, după o confruntare echilibrată. Pentru Bradu, aceasta este cea mai bună clasare la un Mondial.
Campionatul Mondial din Kazahstan se desfășoară în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie.