73
DISTRIBUIȚI

Eveniment în premieră la Prepelița

  Pe parcursul a două zile, sâmbătă și duminica trecută  în raionul Sângerei,  localitatea Prepelița a fost organizat Campionatul Național de Autocros, eveniment organizat în premieră în localitatea respectivă.

 Vera TABARCEA

 Campionatul a fost la a II-a ediție, la care au participat amatori  din mai multe raioane ale republicii, cât și invitați speciali din Bulgaria, România și Ucraina. Organizarea sa a fost rezultatul unui parteneriat  benefic dintre  primăria localității care a acceptat să fie gazda competițiilor, Federația de Automobilism din Moldova și Consiliul raional. Interesul a fost major. Competițiile cu automobilele prezente au adunat  foarte mulți spectatori, nu doar localnicii. Potrivit lui Viorel Onceanu, specialistul principal al Serviciului Tineret și Sport au venit să admire și să se bucure de adrenalina care o provoacă acest gen de competiții mulți curioși de pretutindeni, încântați de zgomotul  motoarelor. Campionatul național la autocros s-a desfășurat la 4 categorii: „Clasa-8”,„Clasa Buggy”, „Clasa Touring”, „Clasa-12”.Participanții și-au demonstrat măiestria pe traseul special pentru competițiile cu autoturismele. Admirația pentru curajul lor a trezit curiozitate și multă admirație din partea spectatorilor. Fiecare dintre ei visa în sinea sa să fie și el la volanul vre-o unui dintre automobilele participante la autocros. „A fost demonstrată o măiestrie mare a unor curajoși care dețin această vocație și se perfecționează în permanență”, a spus cu bucurie pentru reușita organizării  Mihai Pleșca, primarul comunei Prepelița.

  A fost interesat și momentul premierii învingătorilor. Cei mai buni au fost desemnați cu premii, diplome și trofee.