110
DISTRIBUIȚI

Bunătatea nu se poate ascunde după cuvinte

 Sobru și sufletist deopotrivă, profesionalist și exigent, a luat o mulțime de lecții de la viață. Munca l-a făcut să înțeleagă ce înseamnă, la propriu, responsabilitatea materială și cum să gestioneze ceea ce i se încredințează.

Maria  Țurcanu

 Tocmai de aceea știe și poate spune  un Nu ferm,  dacă situația o cere. Altfel, în afara serviciului, nu își construiește viața cu rigiditatea lui „da” sau  „nu”. Viața e mult mai complexă și plină de nuanțe, iar ceea ce știe  Simion Cârcâș e, că e o persoană pozitivă, deschisă și optimistă: „ Întotdeauna am considerat că viața este forte frumoasă, complicată, ce-i drept, dar frumoasă. Ea merită trăită. Și nu oricum. Ci să ajungi și să te simți împlinit. Dar odată ce ajungi să ai  mulțumirea  asta sufletească, nimic nu o să-ți pară mai frumos, mai pur, mai bun. Asta a fost și cea mai mare dorință a mea, să fiu  un bărbat împlinit. Să pot pune seara capul pe pernă și să respir ușurat că a mai trecut o zi în care am dăruit ce era mai bun în mine și, înainte de a adormi, am putut mângâia chipuri pe care le iubesc. Poate pare ceva banal, dar împlinirea  și  fericirea depind de la om la om.

Viața are sens dacă o trăim conform simplelor lecții de omenie, având frică de Dumnezeu și respect pentru oameni, vorba  regretaților  mei părinți. Celelalte căutări ale sensului vieții mi se par zădarnice.”

Pentru dumnealui e important să nu aibă regrete și să nu-i rănească pe cei din jur, să prețuiască fiecare moment al vieții și să găsească farmecul chiar și în lucrurile mărunte.

Nu știu cum se consideră, din acest unghi al realității,  ajuns la o frumoasă aniversare. Poate că nici nu știe că totdeauna a fost și este prea bun, cu toți. Poate că nu-și mai amintește imensul șir de colegi, subalterni  care s-au perindat pe parcursul  anilor de activitate. A stăpânit mai multe posturi –  poliție,  unde a avansat până la gradul de locotenent- colonel, șef de secție la Inspectoratul de Poliție Telenești, Inspecția  în construcții  Sângerei etc. Și întotdeauna a reușit să iasă cu bine din vâltorile în care îl arunca destinul.  Ultima inscripție din cartea de muncă este, Centul de Poștă Sângerei. A  activat până în noiembrie curent, fiind mereu la dispoziția clienților, efectuând servicii poștale de calitate.  În u

 

Merită a fi menționată verticalitatea domnului Cârcâș, calitate mai puțin întâlnită astăzi. Este o persoană responsabilă, activă, optimistă, sociabilă, atentă, consecventă și corectă.

Un om cu zâmbet  larg pe buze, cu vorbă domoală și plină de tâlc, coboară parcă din cărți, pregătit mereu să răspundă solicitărilor, chiar dacă pentru aceasta avea de trecut un rău sau mai multe în funcție de caz. Așa îl cunosc , un mare prieten al ziarului „Ecoul nostru”.

Parcă ar ținti în realitatea noastră, unde viața a devenit o adevărată luptă, Și azi, ca pe timpurile lui Neculce, „lacrimile săracilor nici soarele, nici vântul nu le poate usca”, deși ne prefacem a nu observa asta.

Simion Cârcâș a fost și a rămas un mare sufletist. Nu se plânge de propria existență. De necazurile personale, pe care i le-a adus soarta. Le suportă cu stoicism.

Are o familie frumoasă, o fiică deosebită, nepoți  minunați. S-a străduit să împace familia și serviciul din start: „ Am dat prioritate ba uneia, ba alteia. E ca și cum ai circula pe un drum intens, cu multe semafoare… Nu  acceptam să jertfesc din contul uneia pentru cealaltă – o simbioză reușită mă făcut să mă simt împlinit și fericit. Astfel, m-am pomenit că am copii, nepoți de care mă pot mândri, iar în același timp sunt realizat pe plan profesional.”

Regretă că nu poate opri Timpul . „Nu vârsta în sine este importantă, ci câte zile de fericire ai trăit,” spune Simion Cârcâș. Și caută să-și construiască fericirea din pasiuni. Or, Măria Sa Omul e cea mai desăvârșită  făptură divină pe Pământ grație a doi factori decisivi: rațiunii și sentimentelor. Acestea din urmă – sentimentele – ne fac să înțelegem mai bine, mai profund  frumosul, sublimul din jurul nostru. Eroul nostru a moștenit de la părinți o comoară dumnezeiască, un dar deosebit –  vocea inconfundabilă. În Telenești îi zic„  Sulac al nostru”. Are  o voce de invidiat. Să îl tot asculți…In timpul liber îi  place să citească cărți, să gospodărească în jurul casei dar,  și să cânte  muzică populară.

La această recapitulare de viață, a asaltat cetatea din calea itinerarului său pământesc printr-o muncă cât se poate de asiduă și migăloasă, pe atât de dinamică și fericită. Cifra 63 nu e o cifră care să-l înspăimânte. Ci e o vârstă care i-a schimbat radical felul de a gândi. A făcut o evaluare a întregii vieți de până acum, a lucrurilor pe care le-a realizat, și-a redirecționat vectorii pentru viitor. Deja are în față scopuri pentru a doua jumătate a vieții. Cugetu-i cristalin dezmiardă acalmia crucială a firii. Pe unde îl poartă gândurile pătimașe. Poate la colegii de mai ieri care jinduiesc cu înfrigurare mila Bunului Dumnezeu întru a le garanta siguranța de mâine, sau poate la soția Tamara care de fiecare dată îl așteaptă cu bucate alese acasă, ori poate e cu gândul la unica, scumpa și mult adorata fiică Snejana, care locuiește la Chișinău, ori poate intuiește viitorul și norocul nepotului Dumitru, student la Universitatea de Medicină din Chișinău, a dulcilor nepoțele-gemene Vlăduța și Simona. El nu-și divulgă misterul, voalat în inima-i de soț, tătic, bunel de pilon al familiei.

Cuvintele, de multe ori, nu sunt de ajuns ca să redea întocmai intensitatea emoțiilor, frumusețea faptelor sau a oamenilor din jurul nostru.  Și atunci când verbul pălește în fața lor, omul, dintr -un simț estetic format încă de la naștere, caută alte forme de cunoaștere .

Ziua  de naștere a  dumnealui este un indicat prilej nu numai pentru a –i  adresa sincere și afectuoase cuvinte de felicitare, dar și pentru a menționa o dată în plus calitățile  , pe care le – a demonstrat pe parcursul anilor. Cu această ocazie culegem din razele luminoase ale soarelui cele mai alese urări, am căutat cele mai deosebite cuvinte ca să exprimăm recunoștință pentru înțelegerea și bunăvoința de care beneficiază cei din preajmă. Îi dorim omagiatului să fie înconjurat de prieteni a căror căldură s-o țină departe de geruri, de greutăți.  Vă dorim multă sănătate, fericire, succese multiple, bucurii enorme. În anii care vor veni să rămână la fel de optimist, bine dispus, energic, cuceritor a inimilor ce vor avea ocazia să-l cunoască. Îi dorim mulți ani prosperi, fericiți înainte.