22
DISTRIBUIȚI
  1. Moldova este un partener al NATO și a avut de suferit enorm de pe urma războiului din Ucraina, iar NATO analizează în prezent cum poate aprofunda cooperarea cu țara noastră, în diverse domenii, ținând cont că R. Moldova nu dorește să adere la NATO, ci este o țară neutră. O declarație în acest sens a fost făcută marți, 29 noiembrie, la București, de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

 

Întrebat, într-o conferință de presă susținută la București, cum ar putea o țară ca R. Moldova să fie ajutată să se apere de efectele războiului din Ucraina, secretarul general al NATO a recunoscut că sprijinul economic este cea mai bună modalitate de a-i veni în ajutor, scrie news.ro, citat de G4Media.

 

„Moldova este un partener al NATO și Moldova are o relație foarte apropiată cu Uniunea Europeană, dar mulți aliați îi furnizează sprijin bilateral. Recent m-am întâlnit cu președinta Maia Sandu și am avut o discuție foarte extinsă despre modalitățile în care ne-am putea aprofunda parteneriatul, respectând faptul că Moldova nu dorește să adere la NATO, ci este o țară neutră.

 

Analizăm cum putem conlucra mai intens cu Moldova în diferite domenii, dar salutăm totodată faptul că aliați din NATO și Uniunea Europeană furnizează ajutor economic Moldovei pentru a-i ajuta să gestionăm consecințele, pe care ei le suferă din cauza războiului din Ucraina”, a declarat Jens Stoltenberg, potrivit sursei citate.

 

„Moldova, fiind atât de apropiată de zona de război, a suferit enorm”, a menționat secretarul general al NATO.

 

„Desigur, singura și cea mai bună cale de a încheia această situație este ca Putin să pună capăt războiului brutal de agresiune, care e rău pentru ucraineni, dar are ramificații la nivel global, inclusiv asupra prețurilor la energie și alimente și asupra unor țări sărace precum Moldova”, a adăugat Stoltenberg.

 

La sfârșitul lunii octombrie, o rachetă rusească doborâtă de Ucraina a căzut pe teritoriul R. Moldova, în localitatea Naslavcea, raionul Ocnița. Geamurile mai multor locuințe au fost sparte. Incidentul nu s-a soldat cu victime. De asemenea, țara noastră a avut în două rânduri pene generalizate de curent din cauza bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

 

Mai multe localități au înregistrat întreruperi de curent electric

  1. Moldova a rămas fără energie electrică. Autoritățile anunță că motivul deconectărilor este bombardamentul Rusiei din Ucraina

De asemenea, R. Moldova este amenințată periodic de Gazprom că va avea livrările întrerupte. În prezent, compania rusească furnizează țării noastre doar jumătate din ceea ce prevede contractul.

 

Potrivit sursei citate, în premieră, R. Moldova a fost invitată să participe, miercuri, la reuniunea cu miniștrii de externe din NATO care este găzduită de București.