Președintele și-a dat demisia

Președintele și-a dat demisia

794
DISTRIBUIȚI
Numirea în funcție a noului președinte de raion

Președintele raionului, și-a dat demisia. Anunțul a fost făcut joi, 4 aprilie curent, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Raional. La aceeași întrunire a fost ales un nou președinte de raion.

 În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Raional, care a avut loc joi, 4aprilie, Vasilii MARANDIUC, a anunțat audiența despre decizia sa de a-și da demisia din funcția de președinte al raionului. Dumnealui a spus că decizia îi aparține și că a fost luată pentru că starea sănătății sale s-a  agravat  dar și probleme familiare.

„Orice început are un final, iar fiecare final are un nou început. Dat fiind faptul că sănătatea mea  s-a agravat,  consultundu-mă cu familia, am luat decizia de a mă retrage din politică, voi reveni în afaceri. Funcția în care am activat aproape patru ani m-a călit, responsabilizat, m-a făcut organizat și mai inițiat. Am reușit împreună cu minunata echipă  de colegi și consilieri raionali, primari, să realizăm lucruri necesare pentru locuitorii raionului,” a afirmat  conducătorul raionului.

Cei 29 de consilieri raional prezenți la ședința extraordinară au acceptat demisia (cererea) președintelui raionului.

Vasilii MARANDIUC, nu va mai îndeplini funcția de președinte al raionului începând cu 9 aprilie 2019. Totodată dumnealui i se acordă o îndemnizație unică, egală cu salariul mediu lunar pe economia națională pentru anul precedent.

Astfel, până la expirarea mandatului 2015- 2019, conducerea raionului o preia o altă persoană.

În urma mai multor consultări a fracțiunilor, la propunerea a 1/3 din consilierii  raionali, din  doi aprilie curent,  a fost propus la funcția de președinte al raionului Grigore CORCODEL. La ședința extraordinară din 4 aprilie,  consilierii prezenți, l-au ales  unanim la funcția de președinte al raionului pe Grigore CORCODEL, care anterior a activat  în funcția de șef al Centrului multifuncțional Telenești, este consilier raional.  Președintele ales a relatat pentru ziarul „Ecoul nostru”: „Pentru mine este o nouă provocare, o activitate binevenită. Sunt de profesie jurist, până în prezent am tot activat în acest domeniu.  De pe 9 aprilie înscriu o nouă pagină în cartea vieții, în administrația publică locală, voi fi persoană publică. Promit că îmi voi depune toate străduințele și cunoștințele,  împreună cu consilierii,colegii din Aparatul preșeintelui, primarilor, a tuturor factorilor de decizie să asigurăm modernizare, prosperare, bunăstare raionului Sângerei,” a spus noul președinte al raionului.

La lucrările ședinței extraordinare a Consiliului Raional a participat și a rostiti  o alocuțiune, Gheorghe BRAȘOVSCHI, Președintele Asociației Primarilor din raion, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Mai multe detalii puteți urmări în video-urile:  https://youtu.be/BXCPerXr-Jw