DISTRIBUIȚI

Astăzi Nicu Popescu, ministrul de Externe în cadrul Guvernului Sandu, a depus jurământul, după care a ieșit într-o primă conferință de presă în sediul Parlamentului R.Moldova.

Popescu a explicat că imediat după depunerea jurământului a primit mai multe mesaje de susținere de la partenerii externi, având și o întâlnire cu șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko.

”Partenerii Republicii Moldova recunosc noul Guvern.  Am primit mai multe mesaje, și aceste mesaje sunt publice. UE, SUA, România, Rusia, Consiliul Europei – toți consideră noul guvern ca fiind reprezentant al voinței poporului din R.Moldova”, a declarat el.

Pe lângă întâlnirea sa cu șeful diplomației europene la Chișinău, Popescu a declarat că azi a avut dialoguri cu mai mulți ambasadori ai statelor europene, dar și cu reprezentanți ai guvernelor statelor europene, dar și a celor din Parteneriatul Estic ”pentru a relansa relațaiile R.Moldova cu aceste state. E mult de lucru pentru a depăși această criză, care e o mare rușine pentru R.Moldova”, a conchis ministrul.

Nicu Popescu are studii în domeniul politicii externe, iar toată activitatea sa profesională a fost dedicată anume acestui domeniu, realizând și studii aprofundate în domeniul zonelor nerecunoscute din fostele state sovietice, inclusiv Osetia, Abhazia, Carabahul de Munte și regiunea Transnistreană. Nicu Popescu a vizitat și zonele de război din Ucraina. Ultima sa carte relevă o analiză a conflictelor înghețate din fostul spațiu sovietic. În anii recenți, Nicu Popescu a fost stabilit la Paris, activând în cadrul unui centru de cercetare politică al Uniunii Europene.

Popescu spune că pe parcursul carierei sale a lucrat cu zeci de diplomați din Moldova, îi cunoaște și crede că mulți dintre ei sunt buni profesioniști. Zice că îl cunoaște și pe fostul ministru Ulianovschi, pe care îl apreciază și îl solicită să predea într-un mod civilizat dosarele pentru a asigura continuitatea activității ministerului în interesul cetățenilor.

”Nu sunt membru de partid, am acceptat acest post pentru a reprezenta țara. Voi reprezenta politica externă așa cum vor să o vadă cetățenii R.Moldova. Nu voi face diplomație de partid, nu voi solicita ca să se facă diplomație de partid, nu voi tolera acest gen de diplomație. Ați devenit diplomați pentru a servi statul, nu un partid”, a explicat ministrul întro adresare către viitorii săi colegi.

Popescu a răspuns la întrebările jurnaliștilor. Una dintre primele întrebări a fost despre problema federalizării, ajunsă în mod urgent pe agenda publică în ultimele zile.

”Federalizarea nu poate fi realizată, deoarece majoritatea cetățenilor R.Moldova sunt fermi împotriva federalizării. Și eu sunt împotriva, dar în această acțiune sunt milioane de concetățeni. Federalizarea nu poate fi impusă decât printr-o majoritate constituțională. Or, dacă vă uitați la preferințele politice ale tuturor partidelor din ultimii 20 de ani, niciodată nu a existat o majoritate politică care ar fi dorit federalizarea. Eu sunt împotriva federalizării, dar acest lucru nu mă preocupă prea mult, pentru că la fel ca mine cred majoritatea cetățenilor. Subiectul federalizării e fals”, a conchis Nicu Popescu.