Recent, Liceul Teoretic „D. Cantemir” din Sângerei a găzduit desfăşurarea şedinţei lărgite a Cenaclului Literar raional „Floarea neamului,” la care au participat admiratorii săi din toate instituţiile de învăţământ din raion. Prin şedinţa organizată s-a urmărit promovarea sentimentelor patriotice, conform unor obiective asumate. Membrii Cenaclului Literar al Liceului „N.Casso” au susţinut de data aceasta activitatea şedinţei. Ancoraţi în realitatea obiectivelor propuse, prin spiritul inconfundabil al Valentinei SECUREANU, regizoarea Teatrului și Colectivul model „Vasile Alecxandri,” tinerii actori, liceeni din Chişcăreni, au expus un mesaj teatralizat care îmbolnăveşte prin iubire de moşie. Expresia lor din scenă a fost primită de public cu aplauze frenetice şi onorată în picioare. Prin mesajul lor de la Chişcăreni până la Bucovina prins prin fir de aur al iubirii de patrie, grai, ţară, ei au provocat nod în respiraţie şi multă admiraţie. Aceasta au simţit fiecare dintre cei prezenţi, organizatorii, inclusiv poetul, academicianul Valeriu MATEI, oaspetele de onoare al şedinţei, directorul Institutului Cultural Român în Republica Moldova.
Întreaga comunitate Chişcăreni i-a insoţit pe tinerii actori şi i-a susţinut, împreună cu primăra comunei Silvia ŢURCANU, cu ansamblul folcloric şi colectivul-model în exprimarea sentimentelor patriotice şi a dragostei de moşie, „Chişcăreanca”. Valentina SECUREANU i-a invitat pe toţi într-un pelerinaj al iubirii de moşie, de ţara şi vatra Chişcăreni: „Această boală este una rară, de iubire de moşie, de verbul românesc şi vă rog să vă contaminaţi cu aceste sentimente de patriotism.”
Pe această caldă vebră a sentimentuluii patriotic şi-a construit mesajul o altă prezenţă de onoare a şedinţei Raisa PUPĂZĂ, cea care a lansat încă 5 ani în urmă prima şedinţă, de constituire a Cenaclului Literar raional „Floarea Neamului” şi a compus imnul acestuia. Autoarea multor texte poetice, poezii şi imnuri, Raisa Pupăză contaminează prin vers, exprimări poetice inedite dragostea de neam şi de verbul românesc. Ea a avut inspiraţia să compună inclusiv imnul satului Chişcăreni, a liceului, să scrie o mulţime de poezii care au devenit pe muzica soţului său şi a altor compozitori, cântece pentru repertoriul colectivului-model Chişcăreanca, condus de Zinaida DARIE…
Continuarea o găsiti in nr. 8 al ziarului