-Cine ești de te văd scriind mereu?- Astfel îmi câștig pâinea – îi răspund vecinei mele, o femeie rumenă și vioae. – Ești scriitoare, poetă, jurnalistă, – și lasă cârpa din mână. Pe loc i s-a deschis răsufletul. De parcă nu s-ar fi smărturisit niciodată. Cât îmi vorbește, am în față moldoveanca satelor noastre: înaltă, robustă, crescută pe os de bărbat, fierbinte în lucru și bună la chibzuință gospodărească.
Din cuvintele sale iese că-i înhămată la multe, în casa ei fiind tată și mamă: coace, spală, taie lemne, cosește vara, face de mâncare, duce la moară, muncește cu ziua în rând cu alți săteni, hrănește și educă pe cei trei copii ai săi, la care s-au mai alăturat între timp și ginerele și un nepoțel de nici un an.
Ingenioasă cum e, reușește să se rupă din sat și pentru un salariu de nimic să facă serviciul de noapte la spitalul municipal Bălți.
Râsul i-i silit, parcă rupt în jumătate. Obrazul stâng arată ca cioplit, ochii te privesc mult, cu insistență.
„- E lucrul ferestrăului electric, zice. De când m—am betejit rău, nu mai tai lemne cu el.
– Bărbatul meu? Sireacul dacă nu mă bătea o zi – era Paștele. Până am scăpat de el, până mi-+am luat și eu cuibușor de casă a trecut vreme. La o zi i-a venit să se întoarcă la noi, înapoi. Copiii, mi-au zis: mamă, fă ce vrei. Și am făcut. Ca la urmă i-am dat și eu un genunchi acolo. Că mult m-o mai necăjit de- am fost împreună.
Cresc un băiat de 14 ani. Când se însurase fostul soț cu mândra din deal, cel mai mare copil avea trei anișori neîmpliniți. Acum tatăl său se uită chipeș la fecior – e cât dânsul de înalt. Înainte de începerea anului de studii l-am trimis la dumnealui cu gând că i-a da ceva parale. Știți ce i-a răspuns? N-ai ciorapi, pantaloni de iarnă? Nici tata n-are…
Cu astfel de tată a ajuns copilul meu să strângă sârme, fiare mai grele de pe șesuri, de pe la gunoiști ca să le vândă și să se îmbrace de pe la Second Hand.
Dacă îi mai rămân câțiva leuți, mi-i dă mie ca să am de cheltuială în casă. Când nu-mi ajung resurse financiare mă mai împrumut de la vecine. Când primesc salariul de la spital le întorc datoria. Așa merge viața înainte. Ne cam sperie majorarea prețurilor, nu știu cum vom ieși din iarna? Pe unde ne mai săturăm de greutăți, pe unde- nu, mergem înainte și ne bucurăm de viață. Trece seara și dimineața deschizi ochii, descoperi nevoile.
Continuarea citiți în n.48 din 26 noiembrie 2021
