Mamele au o vârstă unică, nu există mame tinere, mame bătrâne, mame frumoase sau urâte, există doar mame.
E mică și frumoasă, stă ascunsă în colțul pieptului și bate neîncetat ca un deșteptător tic-tac, tic-tac, așa bate inima mamei. Când eram mică îmi lipeam urechea de pieptul mamei și ascultam cum bate inima ei. E deosebită, poate prevesti bucuriile și niciodată nu dă greș când vine ziua cu soare, iar dimineața cu lacrimi bate în poartă. Inima mamei simte, bate neobișnuitul tic-tac și ca o pasăre-n colivie se zbate neîncetat. De ce oare se întreba mama, inima bate-n poarta sufletului în zadar, își dă seama că bătaia îi este fără de răspuns, te împunge ca viespea. Atunci numai își deschide poarta sufletului și cu un oftat adânc prinde a se văicăra… oare ce o mai fi? Dacă nu azi, mâine vine răspunsul la acea înțepătură de viespe. Inima nu dă greș niciodată. Durerea nu este nesfârșită, apoi sufletul își deschide poarta și e sărbătoare în inima mamei. E bucățită inima mamei, ca pâinea proaspătă scoasă din cuptor și dată flămânzilor. Din ea am luat și ce-i bun, bucățica lipindu-se de inima lor mică, pentru a se face mai mare. S-a întâmplat că și cei haini au băgat cuțitul în inima mamei și au tăiat-+o cum au vrut.
„Iartă inimă și taci”, spune inima mamei. Oare de ce are mama o inimă atât de mare? Toate amărăciunile sunt simțite și adunate în ea, dar a continuat să bată pentru copiii mult așteptați acasă, astfel nu a uitat să zvâcnească la amintirea dragostei de cândva.
Când m-am întors de la interogatoriu mama m-a recunoscut imediat. Inima mamei îi spunea că eu sunt.
