Amintiri care dor cuibăresc în sufletele și simțirile noastre pentru regretatul tată, soț și bunic,
Ion Golban. De un an de zile numai vine acasă, nici în grădinuța lui. Trăiește doar în sufletele noastre, în imaginile și crâmpeiele din viață care ne sunt icoane cu dor de tata. De un an de zile nici mama, nici noi toți nu mai putem zâmbi. Sfaturile, povețele lui, felul cum le orânduia pe toate, gospodărește ne sună parcă în urechi, ne aduc vocea și sfatul lui aproape. Păstrăm o amintire luminoasă și o mândrie că suntem feciorii lui, că mama a fost cea care l-a însoțit, prețuit, înălțat și l-a ajutat. A fost și mamă și tată pentru noi, și pentru familie atunci când tata șef de gospodărie fiind, avea perioade de muncă non – stop.
Așa mari cum suntem cu toții, nu putem accepta că mai mult împreună nu vom mai fi, nu va mai veni tata pe la noi, noi pe la el: glumeț, zâmbitor, senin, binevoitor, cu simțul său de gospodar înnăscut. I-am simțit și am trăit cu el suferințele ultimelor zile din viață. Erau grele, de nesuportat. L-am alinat cum am știut noi cu toții, mai bine: mai puțin să-l doară, mai puțin să sufere. Sperăm că Bunul Dumnezeu L-a primit în Împărăția Sa, ca pe un bun creștin și de oameni iubitor. Noi aici, pe pământ, prin dragostea noastră și amintirea luminoasă, îi vom păstra lumina și neuitarea.