Navigând pe internet, am dat de povestea celor 4 lumânări. Am citit-o dintr-o răsuflare. V-o propun și dumneavoastră, stimați cititori. Sper s-o citiți cu plăcere și interes. Și să vă ajute să faceți niște concluzii raportate la viața noastră și problemele cu care ne confruntăm.
Cică, patru lumânări ardeau încetișor, și dacă ascultai cu atenție, puteai chiar să deslușești ce discutau. Prima a spus: Eu sunt Liniștea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viața lor. Flacăra s-a micșorat din ce în ce mai mult și s-a stins.
Apoi a vorbit cea de-a doua: Eu sunt Credința. Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine și fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard. Și s-a stins.
Eu sunt iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să iubească chiar și pe cei mai apropiați oameni din viața lor… O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare și, văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă. Voi ar trebui să fiți mereu aprinse, a spus copilul, altfel nu se poate.
În răspuns, cea de a patra lumânare i-a șoptit ușor:
Nu-ți fie frică, atât timp cât eu ard, le putem reaprinde și pe celelalte. Eu sunt SPERANȚA!
Și cu adevărat, peste puțin timp, cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins și pe celelalte.
Flacăra Speranței să ardă mereu în sufletul tău, dragă cititorule. Pentru ca tu să ai o viață plină de Liniște, Credință și Iubire. Și mai mult decât toate acestea, Mântuitorul Hristos să te binecuvânteze cu prezența Sa. Deci, nu uita că speranța noastră rămâne Dumnezeu, este Învierea Domnului Hristos. Nu-ți pierde credința orice s-ar întâmpla. Domnul să ne ajute. AMIN!
