MESAJ DE FELICITARE CU PRILEJUL ZILEI INTERNAȚIONALE a DEMOCRAȚIEI

MESAJ DE FELICITARE CU PRILEJUL ZILEI INTERNAȚIONALE a DEMOCRAȚIEI

7
DISTRIBUIȚI

Stimați concetățeni,

În această zi specială, Ziua Internațională a Democrației, care începând cu anul 2008, conform rezoluției Organizației Națiunilor Unite, se celebrează în întreaga lume și care este menită să releve importanța protejării acestei valori universale, vin să Vă felicit și să Vă urez ca democrația să rămână a fi acel ideal spre care să tindeți mereu fiecare.

Acest deziderat presupune promovarea unei culturi democratice, educarea întregii societăți în spiritul unei atitudini tolerante, care va permite asigurarea funcționării unei democrații sănătoase.

O democrație este puternică atunci când toată societatea pune accentul pe protecția drepturilor celor mai vulnerabili, celor care au, cu adevărat, cel mai mult nevoie de promovarea și protecția drepturilor lor.

Realizarea viitorului democrat pe care ni-l dorim fiecare dintre noi generațiilor viitoare, depinde de atitudinea responsabilă, de implicarea activă și substanțială a fiecăruia dintre noi în toate procesele democratice, care va permite asigurarea creșterii performanțelor și progresului în toate domeniile.

Vă îndemn, stimați cetățeni, să respectăm drepturile și libertățile fiecărei persoane, întru garantarea realizării acestora și consolidării unui stat de drept, funcționării tuturor principiilor democratice, care va permite de fapt exercitarea unei guvernări democratice, funcționarea instituțiilor statului în spiritual democratic, precum și consolidarea dimensiunii internaționale ale acesteia.