O mașină a derapat de pe traseu în apropierea localității Bilicenii Vechi din raionul Sângerei.
Oamenii legii și un echipaj de medici sunt la fața locului.
Preliminar, în automobil se aflau două persoane, care s-au ales cu câteva traumatisme ușoare.
Testul alcoolscopic a arătat că șoferul nu a consumat alcool înainte de a urca la volan.
Amintim că pe străzile din țară se circulă în condiții de iarnă. Oamenii legii îndeamnă șoferii înainte de a porni la drum să se informeze despre starea traseului care urmează să-l parcurgă și să se asigure că au suficient combustibil în rezervorul mașinii și telefonul încărcat.