Am citit în ediția trecută a ziarului Ecoul nostru articolul despre Leonida LARI. Și am hotărât să scriu și eu câte ceva din amintirile mele despre îndrăgita mea poetă și prietenă. Sunt fericită că am avut ocazia să o cunosc personal, să am multe întâlniri cu ea. Am luptat pentru scrisul latin, limba română…
Numai ea, Leonida LARI, știa cum să-l iubească pe Dumnezeu. Numai ea știa cum să-și iubească Părinții, Familia, Țara, Istoria, Neamul, Limba Română… Numai ea știe cum să readucă și să vegheze Veșmântul Latin. Numai ea știa cum să scrie versul adevărat, trăit până-n măduva oaselor. Numai ea știe cum să-i dea viață versului său când citea pe altarele scenelor mari. Doar ea știa să vorbească adevărul în ochi și convingător ca o lume întreagă să o înțeleagă. Doar ea știa cum să te asculte, să te sfătui, să te ajute în toate. Doar ea știa să-i primească cu ospitalitate pe toți în casa ei și să le umple paharele sufletelor cu cele mai alese lecturi poetice…
De fiecare dată când trec pe lângă casa unde a trăit Leonida LARI, îmi pare că acea casă a preluat chipul ei: cu ochii visători și romantici, cu părul răsfirat în bătaia vântului, cu brațele-ntinse cu ruga spre cer, amintindu-mi de fiecare dată de Dumnezeu.
Păcat că a plecat prea devreme, dar cărțile ei rămân ca niște icoane pentru oamenii de azi și de mâine. În cărțile ei trăiește și va trăi mereu destinul și suflarea Țării în care s-a născut, pulsează o inimă adevărată de rămân care a visat mereu Marea Unire. Aura Luminii ei va dăinui ani și decenii peste inima Moldovei-orașul Chișinău, dar și a satului Bursuceni și va fi mereu ocrotitoarea plaiului mioritic. Trecerea poetei Leonida LARI l cele veșnice este o pierdere grea și dureroasă pentru literatura românească.
Leonida LARI nu a murit… raza ei de lumină va sălășlui etern sufletul acestui neam românesc.
