Maricica BUCEAȚCHI „E timpul meu lăsat în amintiri”

  Maricica BUCEAȚCHI „E timpul meu lăsat în amintiri”

36
DISTRIBUIȚI

Maricica BUCEAȘCHI, personalitate cunoscută în raionul Sângerei și în mediul educațional, merită un rând scris de recunoștință, odată în viață  și cu ocazia jubileului vieții, onorabil pe care l-a sărbătorit și a cărei revelație sufletească o mai poartă în suflet. Viața ei de până acum e timpul activ  pe care-l trăiește tot în școală, între copii. Sunt cele două poteci bătătorite,una către instituția școlară  unde predă și până la moment  limba franceză. Altă potecă, este cea din  sufletul generațiilor de copii pe care i-a învățat  ca profesoară și  pe care i-a modelat  ca manageră  a instituției  gimnaziale, în ani buni cât a administrat.

 Din viața ei mai face parte și timpul prețios  lăsat amintiri. Aceasta  ține și de momentele  când  și-a început activitatea  în școala  din  localitatea Iezărenii  Vechi, mai apoi – Gimnaziul „Sergiu RĂDĂUȚAN”. În această  instituție și-a început cariera profesională, venind  ca tânără specialistă din  orașul Bălți, unde absolvise Facultatea de Limbi Străine la Universitatea „Alecu RUSSO”. Era franțuzoaică – leit,  învățase bine la facultate, din plăcere. Adora  la nesfârșit această limbă modernă, visa să ajungă  și în Paris . Nu doar a visat, dar a și ajuns, de mai multe ori. S-a îmbogățit mult din cultura acestei țări minunate și din felul de a vorbi  franțuzește. În începutul carierei  ei de profesoară  și tânără specialistă, o încurajase , pe lângă pasiunea ei din suflet, sora mai mare , Lidia NOROC- PÎNZARU, artista talentată a Teatrului „Vasile ALECSANDRI” din Bălți. Elegantă ca și sora ei, frumoasă – foc, dar și blajină și bună ca pâinea mamei sale din care a crescut așa  frumoasă,ea a căzut  tronc la inima copiilor din școală ,colegilor   profesori și a fost primită cu drag. Apoi peste ani, fiind profesoară , mai apoi managera instituției, așa cu  bine a primit fiecare tânăr pedagog , l-a încurajat  să se încadreze și să se simtă bine unde a venit.

 „Am cunoscut-o pe doamna Maria BUCEATCHI în anii 90. Am remarcat-o și am admirat – atunci pentru eleganța și empatia ce le purta pe chip și în suflet. Mai târziu am fost colege de muncă, descoperind în doamna BUCEAȚCHI calitățile unui manager școlar permanent preocupat de dezvoltarea instituției pe care a condus-o. Este o femeie puternică, care a știut să reziste provocărilor vieții prin curaj, prin optimism și devotament. Am susținut-o și în momentele mai dificile, oferindu-i posibilitatea de a-și continua activitatea didactică după împlinirea vârstei de pensionare și de a fi din nou colege de muncă. Îi mulțumesc pentru dedicație și pentru implicare în activitățile educaționale, concursurile și proiectele organizate cu participarea elevilor din gimnaziul Ciuciuieni”, a apreciat  Angela ALBU; directoarea  acestei instituții publice școlare.

 Maricica continuă că  lucreze cu copiii, cu același drag și pasiune. Poteca către școală o atrage, ca și atunci de demult, când a știut temeinic că viața toată se va dărui școlii. Deține gradul didactic I, deține nenumărate. Diplome și premii de apreciere pentru munca didactică și managerială. Deține nominalizarea Personalitatea Anului, aprecieri  din partea Ministerului Educației  și Cercetării. Inclusiv la Ziua Profesorului din anul  trecut ea a fost distinsă cu Diploma de gratitudine a Consiliului raional drept personalitate marcantă în domeniul educațional al raionului. Atât și pentru succesele și lucrurile  temeinice care le-a făcut ca administratoare a gimnaziului. Cu venirea ei în funcția de directoare, a schimbat total fața, imaginea gimnaziului Iezărenii Vechi printre instituțiile educaționale ale Direcției Educație. Proiect cu proiect, a perfecționat și modernizat condițiile de activitate pentru elevi și profesori. Ce-i a ei e a ei, nu-i poate lua nimeni. Merge pe principiul: ea pune cărămizile, Dumnezeu vine cu mortarul .

  Pe asemenea oameni dedicați se sprijină învățământul în raion și în Republica Moldova. Sunt reperele de care școala are atâta nevoie. Faptul dat a fost  confirmat și de Ion ROȘCA, președintele Centrului  Raional al Sindicatului Educației și Științei:„ În ambele ipostaze, de cadru didactic și de manager Maria BUCEAȚCHI s-a manifestat cu desăvârșire ,prin experiența sa admirabilă, prin responsabilitate, grijă față de elevi și toți angajații. A asigurat dezvoltarea instituției la mai mulți indicatori. Discipolii dumisale au obținut rezultate la nivel raional, în cadrul concursurilor raionale. Experiența sa a fost promovată  în cadrul activităților de formare continuă la nivel de raion. Este omul care merită apreciere și stimulare pentru întreaga activitate. Spre deosebire de alți manageri impostori, Dumneaei a asigurat unitatea și dezvoltarea colectivului pe care l-a condus pe parcursul anilor. A unit colective de elevi, de pedagogi și angajați. Anume în timpul administrării sale a instituției colectivul de muncă s-a bucurat   de aprecieri în raion.”

 Drumul către școală face parte din viața ei și este partea ei de fericire. Dar și cel către casă, cu pridvorul  cu flori, e tot partea ei de fericire. Se simte regină în casa de cetate, sprijinită și ocrotită  cu bărbăție și tărie de  soțul ei, Victor BUCEAȚCHI.   Drumul către casă e poate și mai sfânt. Că de aici  pornește izvorul și neoboseală  pentru școală. De aici, din familie, Maricica ia lumină și merge către pasiunea vieții sale. Ea este puternică, dar și Victor e stâlp de cetate. Profesor și el, dar care a dus cu demnitate cele patru  mandate de primar al  localității unde trăiesc.  El este ce viața i-a dat cel mai mult. Cu el are dragoste în familie și în suflet. De-a pururi.  Vraja de cândva care i-a unit nu se uită, nu se șterge. Ea, dar și ambii împreună,o regăsesc în chipurile și inimile copiilor, cei doi feciori și fiica Olguța. În inimile  soțiilor lor, a ginerelui Alexei, care are sfânta datorie  să iubească fiica mai mult decât tata și mama luați împreună. Și o face, trainic fiindu-le legământul, ca și al părinților. În acest leagăn , sprijinit de ei, și-au crescut nepoții, mulți și dulci. Toți ei vor să devină elevii bunicii franțuzoaicei. Băieții se dau și ei tari, că o să devină primari, ca bunelul Victor.  Numai că până atunci să mai crească puțin și careva dintre ei să revină din străinătate. Asta-i comoara vieții și tot timpul prezent, lângă cel din amintiri,trăit tot frumos.