Mai sus de ceruri, dintr-un Rai etern,
Cât de frumos mai ninge și iar ninge…
În suflet amintirile mă cern,
Nici lacrima din focuri nu le stinge.
Și pe o vale-n satul Copăceni,
Plouă cu flori… Cu-atâta dor mai plouă…
Creșteam cândva-n miros de sânzâieni
Și-n Univers desculț mergeam prin rouă.
Dar anii printr-o vreme au trecut
Și viața spre-asfințit în timp se stinge.
Să-i cer iar veșniciei împrumut?
Ninge cu flori!
Și dorul meu mă ninge!
