În a doua parte a zilei de marți, 11 martie, curent, parlamentarul Radu MARIAN, președintele Comisiei parlamentare pentru finanțe și buget, s-a aflat într-o vizită de lucru în raionul nostru, unde s-a întâlnit cu antreprenorii din raion.
Președintele raionului Cristian CAINARIAN a prezentat o informație succintă despre starea de lucruri în raion în domeniul antrenoriatului local și al dezvoltării economiei, referindu-se la climatul economic mai favorabil care se dorește. Antreprenorii au avut nevoie de acest dialog constructiv cu autoritățile publice centrale. A deschis dialogul problemelor cu care se confruntă antreprenorul Vasile BEGENARI și a împărtășit planurile de dezvoltare economică și piedici cele care le încurcă s-a referit antreprenorul în construcții moderne a caselor de locuit, Vitalie COJOCARU. „Eliminarea acestor praguri ne-ar permite să avansăm și să contribuim și mai avantajos la creșterea economiei raionului . Ajutați-ne, noi nu vrem să plecăm din țară. Iubim Republica Moldova, plătim impozite la stat, salarizăm cu onestitate , conform legislației, facem cât putem bine oamenilor. Să ne lase ,stimați birocrați, să activăm .Din pricina acestor praguri birocratice nu pot să-mi îndeplinesc promisiunea în fața primăriei orașului Sângerei, a cetățenilor că am să construiesc 48 blocuri moderne de locuit , cât am promis. Îmi place ce fac, îmi place mediul Sângerei unde activez, dar eliminați ,domnii parlamentari, birocrația, ca să mergem către UE mai sigur prin dezvoltarea noastră ”, a estimat antreprenorul dezvoltator Vitalie COJOCAU.
Altă antreprenoare Nina COJOCARI , reprezentanta Complexului comercial „Hermes” a exprimat indignarea asupra fenomenului, că lângă un magazin de produse alimentare s-au mai deschis alte trei. Rețea lângă rețea,: Hermes, LINELLA, LOCAL; Speranța, toate la câțiva metri, unul de altul. Toți vând , puțin cumpără. Toate în centru, pe când în mahalale de la periferia orașului mori și nu ai de unde cumpăra o pâine. „ Este aceeași situație ca în cazul farmaciilor. Sunt la un singur pas una de alta. Noi ca autoritate publică locală nu avem cum interveni”, a intervenit în dialog primarul de Sângerei Arcadie COVALIOV. Cu propuneri de îmbunătățire a mediului antreprenorial al raionului au venit alți antreprenori prezenți: Lidia B.RSANU, Ala GUZUN , Oleg JURJIU. În baza estimărilor făcute Parlamentarul Radu MARIAN a promis îmbunătățirea acestor situații, intervenirea în legislație astfel ca mediul de afaceri să fie liber în activitatea sa și să progreseze. Totodată odată , Radu MARIAN a mulțumit antreprenorilor de la Sângerei că inclusiv datorită muncii lor, țara trăiește, economia se dezvoltă, se achită salarii din contribuțiile lor la stat și cu toții urmăm parcursul european al țării. Oficialul a mai încurajat antreprenorii că foarte multe investiții care vin la moment din partea Uniunii Europene sunt direcționate nu către mediul social, dar mai mult către dezvoltarea economiei , inclusiv al antreprenorilor.
Faptul dat a încurajat antreprenorii participanți la dialog și a mai șters din gândurile lor de a lăsa afacerea și a pleca în lumea mare.