Iată-ne ajunși aproape la mijlocul, cu ajutorul Domnului, în Postul Mare, perioadă de reculegere sufletească, de purificare
și de unire cu Dumnezeu. Astfel se cade să zăbovim mai mult asupra cugetărilor și a lecturilor
duhovnicești.
Vă îndemn, așadar, să ne oprim pentru câteva clipe din activitățile noastre de zi cu zi și să medităm asupra personalității sfinților. Calitatea cea mai mare pe care o aveau sfinții era străduința în adevăr și credință. Ei aveau curajul de a nu tăinui adevărul, de a spune lucrurilor pe nume, povățuind pe cei nedrepți spre calea cea dreaptă.
Dar câți dintre noi mai păstrăm câte ceva din înaltele calități ale acestor suflete luminate? Observăm nelegiuirile din jurul nostru, dar ne pasă oare? Și dacă ne pasă, unde ne este curajul să spunem răului pe nume, fără să ne fie teamă că am avea de suferit? Se întâmplă deseori să aflăm de greșelile vreunui frate de-al nostru, dar în loc să ne ducem la el și să spunem că nu face bine, rugându-ne pentru el și nădăjduind că se va îndrepta, noi îl bârfim, m ai degrabă. Alergăm la vecini să-i povestim cele auzite, în loc să ne obosim cu sfaturi bune pentru cel ce a greșit.
Sfinții uitau de viața lor și mergeau la oameni să-i învețe de bine. Au mustrat nelegiuirea lor, dar i-au tratat cu respect și dragoste. Au fost batjocoriși, loviți, întemnițați, dar chiar și atunci sfinții le vorbeau cu blândețe. Nu îi certau pentru că i-au pus în lanțuri, ci îi mustrau pentru că trăiau în păcate și fărădelegi.
Să-l rugăm, frați creștini, pe Dumnezeu să ne dăruiască, fie o mică parte din curajul sfinților, pentru a ne schimba atitudinea față de noi și față de aproapele. Să ne intereseze cel mai mult scoaterea răului din noi, căci în felul acesta îi vom putea ajuta și pe alții, urând păcatul, dar iubind pe cei păcătoși.
Perioada Postului Mare este un bun prilej de îndreptare și întărire.
