Peste 100 de misiuni au fost realizate de salvatori și pompieri în urma intensificărilor de vânt
În urma intensificărilor de vânt înregistrate pe parcursul zilei de 26 aprilie, salvatorii și pompierii au intervenit în 118 situații de urgență. În 90 de cazuri, salvatorii au fost solicitați pentru efectuarea lucrărilor de defrișare și deblocare a arborilor doborâți de rafalele de vânt. Totodată, pompierii au intervenit în 26 de situații de risc, pentru înlăturarea obiectelor cu pericol de cădere de la înălțime.
Intervențiile au avut loc în mai multe localități din țară, în municipiul Bălți și în raioanele Fălești, Sîngerei, Ungheni, Florești, Călărași, Strășeni, Dubăsari, Leova, Căușeni, Ștefan Vodă, Rezina, dar și în alte zone afectate de intemperii. De asemenea, rafalele de vânt au creat situații de risc și în municipiul Chișinău, unde au fost înregistrate 35 de intervenții ale salvatorilor.
În comuna Grătiești au fost deteriorate două stații de așteptare a transportului public. Totodată, de pe mai multe locuințe au fost smulse și avariate circa 30 de foi de ardezie.
Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 222 de situații de risc.
Niciun comentariu! Fii primul.