Reguli noi de angajare a deținuților: autoritățile vor să dubleze rata de ocupare până în 2030
Cadrul legal privind angajarea persoanelor condamnate urmează să fie modificat pentru a stimula integrarea acestora pe piața muncii. Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică va propune plenului Parlamentului examinarea unui proiect de lege în acest sens.
Inițiativa prevede acordarea de subvenții agenților economici care creează locuri de muncă și angajează persoane condamnate. Totodată, proiectul stabilește clar nivelul de remunerare: salariile vor varia între 20% și 50% din salariul minim pe țară, în funcție de complexitatea muncii. În cazul contractelor directe cu instituții publice sau private, remunerația poate fi mai mare.
Documentul propune și facilitarea muncii în afara penitenciarelor, sub supraveghere electronică, ceea ce ar putea reduce necesarul de personal de pază. În același timp, activitățile de angajare a deținuților și a persoanelor eliberate vor fi încadrate în domeniul antreprenoriatului social.
Proiectul introduce reguli mai stricte privind administrarea contului de peculiu, inclusiv limitarea alimentării acestuia din exterior, pentru a preveni dependența financiară nejustificată și transferurile suspecte, dar și pentru a asigura economii pentru perioada de după eliberare. De asemenea, perioada de muncă va fi inclusă în stagiul de cotizare, prin achitarea contribuțiilor sociale.
Inițiativa a fost elaborată de Ministerul Justiției, cu sprijinul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în contextul unui nivel redus de ocupare în rândul deținuților. În prezent, aproximativ 18% dintre aceștia muncesc, dintre care 10% în activități gospodărești în penitenciare, iar doar 8% în baza unor contracte remunerate.
Autoritățile își propun ca, până la sfârșitul anului 2027, cel puțin 25% dintre deținuți să fie încadrați în muncă, iar până în 2030 – circa 40%.
Niciun comentariu! Fii primul.