Sîngerei își va sărbători hramul pe 6 mai cu muzică, tradiții și invitați speciali
Se anunță distracție mare de hramul orașului Sîngeri. Primăria invită locuitorii și oaspeții la o sărbătoare cu un program cultural-artistic încărcat. Evenimentul va avea loc pe 6 mai, începând cu ora 10:00, în scuarul Primăriei.
Programul zilei va debuta dis-de-dimineață, între orele 07:00 și 11:00, cu Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Deschiderea oficială a evenimentului este programată pentru ora 10:30 și va include inaugurarea busturilor unor personalități marcante: Grigore Vieru, Vasile Gafencu și Anton Crihan, dar și acordarea titlurilor de Cetățean de Onoare.
În a doua parte a zilei, între orele 17:30 și 18:30, tinerii și copiii talentați ai orașului vor susține un concert festiv. Seara va continua cu un amplu program artistic, începând cu ora 18:30, la care vor participa artiști din Republica Moldova.
Pe scenă vor evolua interpreți precum Adriana Ochișanu, Magnat & Feoctist, dar și Ansamblul Etnofolcloric Plăieșii, alături de alți artiști locali și invitați speciali. Evenimentul se va încheia cu o discotecă în aer liber.

Niciun comentariu! Fii primul.