VIDEO | Centrul Bălțiului, plin de oameni la sărbătoarea orașului
Municipiul Bălți a îmbrăcat haine de sărbătoare și marchează astăzi 605 ani de la prima atestare documentară. Localnicii au ieșit în număr mare în centrul orașului, unde au admirat alaiul festiv, expozițiile meșterilor populari și momentele artistice pregătite cu această ocazie, scrie NordInfo.md.
„Vreau ca orașul să prospere, să obțină proiecte noi, să fie în dezvoltare continuă, drumuri mai bune. Vreau să se dezvolte mai multe centre pentru copii, mai multe afaceri, oamenii să aibă unde munci și să nu plece din țara noastră minunată și frumoasă.”
La sărbătoare au fost prezenți meșteri populari din diferite localități, care au expus produse handmade, obiecte din ceramică și articole tradiționale croșetate manual.
„Am venit cu o gamă largă de vase din ceramică și suvenire din ceramică. Toate sunt făcute manual și sunt diferite.”
„Astăzi am venit cu lucrări artizanale. Sunt făcute de mine, le croșetez. Pentru masă avem traverse, fețe de perne. Avem și șorțuri tradiționale noi care sunt în vogă pentru tineri.”
Oamenii au venit în centrul orașului alături de familie și prieteni pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare.
„Am ieșit la plimbare. Nepoții s-a dus în altă parte, iar noi ne odihnim aici. Masa este pregătită și așteptăm neamurile.”
„Totul e minunat. Am venit să văd alaiul de sărbătoare. Am fost la biserică cu părinții, iar aici am venit cu prietenii, mă distrez.”
Manifestările dedicate hramului orașului continuă pe parcursul întregii zile, iar seara va culmina cu un concert grandios. Pe scenă vor urca Zdob și Zdub, Pavel Stratan și Cristian Porcari. În loc de artificii, în acest an, publicul va avea parte de un LaserX Show.
Niciun comentariu! Fii primul.