Trei persoane, printre care un adolescent de 13 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs marți, 2 iunie, în localitatea Bilicenii Vechi din raionul Sîngerei.
Potrivit informațiilor preliminare, impactul s-a produs în jurul orei 12.50. Un camion de marca DAF, condus de un bărbat de 40 de ani, s-a ciocnit cu un automobil Nissan aflat în fața sa, la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma coliziunii, Nissanul a fost proiectat într-un Opel care era oprit pe marginea drumului.
În urma accidentului, două femei de 45 și 63 de ani, precum și un minor de 13 ani, au suferit diverse traumatisme. Aceștia au fost transportați la Spitalul Raional Sîngerei pentru investigații și tratament.
Polițiștii au supus testării alcoolscopice toți conducătorii auto implicați în accident, iar rezultatele au confirmat că niciunul nu consumase alcool. Circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de oamenii legii.
Niciun comentariu! Fii primul.