Percheziții la Chișinău, Orhei și Sîngerei: Alte șase persoane, reținute în dosarul „Car Vertical”
Alți șase bărbați au fost reținuți în urma descinderilor efectuate la Chișinău, Orhei și Sîngerei, în dosarul „Car Vertical”. Suspecții au vârste cuprinse între 24 și 39 de ani, iar patru dintre ei au mai fost cercetați anterior pentru infracțiuni precum furt, trafic de droguri și amenințare cu moartea.
Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi transmis administratorului canalului de Telegram „Car Vertical” fotografii și înregistrări intime cu fostele partenere, care ulterior au fost publicate din dorința de răzbunare. În unele cazuri, victimele erau minore, motiv pentru care dosarul include și acuzații ce vizează pornografia infantilă. De asemenea, bănuiții sunt investigați pentru încălcarea vieții private, hărțuire sexuală, șantaj, amenințare cu moartea și spălare de bani.
Ancheta arată că doi dintre cei șase suspecți ar fi avut un rol important în activitatea grupării, inclusiv în gestionarea banilor obținuți din infracțiuni. Procurorii au cerut arest preventiv în privința acestora, în timp ce ceilalți patru au fost puși sub învinuire și sunt cercetați în continuare.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat patru automobile, peste 25.000 de euro, muniții deținute ilegal, un pistol modificat artizanal, cartușe, telefoane mobile, alte dispozitive electronice și acte false.
În același dosar mai sunt investigate alte 16 persoane, iar procurorii continuă acțiunile pentru finalizarea urmăririi penale și trimiterea cauzei în instanță. Potrivit legii, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.