A atacat o tânără însărcinată pentru a-i fura geanta și ceasul. Un bărbat, condamnat la 5 ani de închisoare
Un bărbat de 39 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru tâlhărie, după ce a atacat și jefuit o tânără însărcinată în municipiul Chișinău. Sentința prevede executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și o amendă de 47.500 de lei.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, incidentul s-a produs în seara zilei de 1 martie 2026. Victima, însărcinată în aproximativ șase săptămâni, mergea pe jos după ce coborâse din transportul public și se simțea rău. Profitând de starea acesteia, agresorul a urmărit-o și a atacat-o într-o zonă slab iluminată, lovind-o cu pumnul și cu picioarele, după care i-a furat geanta, un ceas inteligent, bani, carduri bancare și alte bunuri. Prejudiciul material a fost estimat la aproximativ 11.700 de lei.
Un trecător a intervenit și a rămas alături de victimă până la sosirea ambulanței. Tânăra a fost transportată la spital, iar în urma agresiunii a suferit leziuni neînsemnate.
Inculpatul și-a recunoscut integral vina și a declarat că regretă fapta. Procurorii precizează că acesta mai fusese condamnat anterior, în 2011, pentru jaf.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în condițiile legii.