VIDEO | Prins în timp ce încerca să fugă ilegal în Ucraina. Un bărbat va sta 9 ani după gratii din cauza drogurilor
Un bărbat de 57 de ani, condamnat la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari, a fost reținut după ce a încercat să părăsească ilegal Republica Moldova pentru a se eschiva de la executarea pedepsei.
Potrivit Poliției, bărbatul a fost condamnat la 1 iulie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În noaptea de 1 spre 2 iulie, acesta a încercat să treacă ilegal frontiera spre Ucraina, însă a fost prins în urma unei operațiuni desfășurate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și cu sprijinul polițiștilor din BPDS „Fulger”.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2022–2023, bărbatul a făcut parte dintr-un grup criminal organizat implicat în traficul de droguri și de substanțe etnobotanice, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotare.
După reținere, condamnatul a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul nr. 13, unde își va executa pedeapsa de nouă ani de închisoare.