Șapte echipe de pompieri au intervenit în dimineața zilei de 9 iulie pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit destinat producerii brichetelor din satul Slobozia-Chișcăreni, raionul Sîngerei. Intervenția rapidă a împiedicat extinderea flăcărilor și a permis salvarea unor bunuri materiale și a mai multor păsări.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 4.29, iar pompierii au acționat conform unui nivel sporit de intervenție. Incendiul a fost localizat la ora 5.52 și lichidat complet la ora 10.06.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii au reușit să salveze aproximativ cinci tone de brichete și 50 de găini aflate în demisolul construcției.
În urma incendiului au fost distruse utilajul folosit la producerea brichetelor, aproximativ cinci tone de brichete și acoperișul halei de producere, cu o suprafață de circa 600 de metri pătrați.
Nicio persoană nu a avut de suferit. Cauza izbucnirii incendiului și toate circumstanțele producerii acestuia urmează să fie stabilite de specialiști.