DISTRIBUIȚI

        Oriunde s-ar duce și orice ar face, conaționalii noștri poartă cu ei dorul de casă, iar uneori chiar reușesc să aducă vatra părintească mai aproape, prin munca pe care o fac zi de zi. În paralel cu dorul, însă, tot mai mulți dintre ei se ambiționează să înfrunte prejudecățile precum că moldovenii sunt buni doar la menaj sau la diverse lucrări de construcție. Printre cei care au spart acest stereotip se numără soții Marina și Ghenadie Dronic.

       Prin curaj, mult efort și perseverență, ei și-au deschis propria brutărie într-o mică localitate de la periferia Barcelonei. El e cu aprovizionarea, ea cu administrarea, iar atunci când nu e prinsă cu hârtiile, își suflecă mânecile și se pune pe învârtit cele mai bune plăcinte, așa cum a învățat la mama acasă.

              Marina Dronic este de baștină din raionul Cimișlia. Are studii în domeniul croitoriei, dar pentru că în satul unde locuia nu reușea să își asigure traiul din cusut, iar la școală era o mare criză de cadre didactice, a început să predea limba franceză la gimnaziul din localitate. Fusese printre cele mai bune la franceză în liceu, deci și pentru elevi era un pas înainte… Dar salariul de pedagog tot mic era, iar nevoile mari, așa că soțul ei a decis să plece în Spania ca să-și întrețină familia. Marina a rămas acasă cu fetița lor.

„Hai să încercăm și noi!”

           După patru ani de zile, femeia și-a urmat soțul în Spania, pentru a munci împreună, fiindcă în Moldova, spune ea, a văzut că nu există sorți de izbândă. Și iată că deja de alți patru ani sunt acolo împreună… S-au aciuat într-o localitate mică din suburbia orașului Barcelona. La început, a lucrat în calitate de îngrijitoare pentru o doamnă în etate. Dar la un moment dat a simțit că vrea să facă altceva, care să-i amintească de casa părintească. „Am cumpărat această brutărie de la o doamnă care se pensionase. Aici majoritatea magazinelor mici de produse alimentare sunt cumpărate de cetățeni originari din Pakistan, cele de mărunțișuri – de chinezi. Și i-am spus soțului: dar cu ce sunt moldovenii mai inferiori? Hai să încercăm și noi, nu avem de pierdut nimic! Nu putem face ordine prin casele spaniolilor toată viața”, îmi spune Marina zâmbind.

„Pâinea noastră nu se face timp de două ore…”

           Chiar dacă afacerea este localizată într-o țară europeană cu tradiții bogate în ceea ce ține de mâncare, soții Dronic au decis să-i invite pe noii lor concitadini să guste și din produsele de panificație moldovenești, care sunt niște minunății. „În această locație demult se fac produse de panificație și de patiserie, însă eu am adaptat-o la propriile noastre planuri și necesități. Astfel, dacă pe timpul vechii proprietare aici se coceau doar produse specific spaniole – baghete, pâini cu diverse semințe –, acum, alături de acestea, noi le propunem cumpărătorilor și bunătăți moldovenești”, adaugă femeia.

         „Spaniolii mănâncă foarte multe produse ce conțin cartof. De aceea, eu le fac câte o plăcintă cu cartof și cu ceapă prăjită. Altă dată coc colăcei. Apoi un altfel de pâine… Cumpărătorilor le place ceea ce scoatem noi din cuptor și mai cer. Iar eu le explic, de regulă, că pâinea noastră tradițională nu se face timp de două ore. Astfel că pregătesc produsele din timp, apoi ei mă contactează și îmi dau comandă de pâine tradițională: câteodată o fac în formă pătrată, alteori împletesc aluatul”, precizează moldoveanca.

Plăcintele cu cartofi sunt reginele

        Marina susține că este foarte greu să-i convingi pe străini că produsele moldovenești sunt foarte bune, deoarece nici ei nu renunță prea ușor la obișnuințele pe care le au încă din copilărie… Dar și aici ea a găsit soluția: combină ingredientele, astfel încât cumpărătorului să-i placă inovațiile culinare și să mai vină să ceară. Totuși, reginele sunt plăcintele cu cartofi. După care urmează pâinea cu ceapă prăjită…  „Le-am făcut și plăcintă cu varză, ceea ce acolo nu se practică, și s-a vândut bine”, susține Marina.

          Între timp, după cum era și firesc, și moldovenii din Spania au aflat despre afacerea ei și încep să dea târcoale cuptorașului, fapt care o bucură nespus pe Marina: „Mai ales sunt întrebați colăceii. Chiar nu demult, o doamnă din Moldova pe care am cunoscut-o prin intermediul rețelelor de socializare mi-a făcut o comandă de colăcei și a rămas foarte mulțumită. Pentru că au forma și gustul celor de acasă, din copilăria noastră…”.

Vor să se extindă și în Barcelona

          Visul familiei Dronic este să își extindă afacerea și să ajungă în Barcelona, centrul cultural și administrativ al regiunii. Motivele sunt diverse: mulți turiști, care vizitează orașul pentru mare, dar și pentru atracțiile sale arhitecturale; mai mulți moldoveni care muncesc acolo. Și-apoi, ce fel de om de afaceri ești, dacă nu îți dorești să crești?!

           Cei doi soți speră că vor reuși să treacă peste toate încercările birocratice cărora, volens-nolens, trebuie să le facă față pentru această mult-dorită extindere și că, într-un final, aroma de plăcinte moldovenești va învălui și orașul celebrului Gaudi. Nu de alta, dar și acolo sunt mulți conaționali și poate vor dori și ei să fie mai aproape de pâinea din cuptorul mamei, așa cum obișnuiau să o facă pe când erau copii. Iar după ei, cu siguranță, se vor trage și spaniolii. Că dacă e bun, de ce nu?!

„De la o vreme, și spaniolii se arată interesaţi de colăceii noștri. Iar eu mă străduiesc ca măcar de trei ori pe săptămână să coc ceva nou specific moldovenesc, să guste și ei din produsele noastre. Căci, dacă au gustat o dată, cu siguranţă cumpără și mai revin”.

Foto 1, 2: Marina Dronic îi îndeamnă pe oaspeţii străini să guste din deliciile tradiţionale moldovenești. Foto: arhiva personală

Articol realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Citiţi „Obiectiv European” pe http://api.md/page/ro-obiectiv-european-99