Stoianoglo vrea să ajungă bașcan al Găgăuziei
Deputatul Blocului „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, candidează pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Parlament.
Fostul procuror general spune că a luat decizia după ce a constatat că funcția de bașcan îi permite să aibă o responsabilitate directă pentru gestionarea resurselor și rezolvarea problemelor din autonomie.
Stoianoglo a precizat că își va suspenda activitatea parlamentară pe durata campaniei electorale, însă nu va renunța la mandatul de deputat. Programul său electoral urmează să fie prezentat separat și va include obiective, termene și surse de finanțare.
Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară a autonomiei. Funcția a devenit vacantă după ce condamnarea Evgheniei Guțul a rămas definitivă.