Escrocherii telefonice de peste un milion de lei, înregistrate în weekend
Poliția a înregistrat, în weekend, patru cazuri de escrocherie telefonică, dintre care unul a fost comis anterior, dar raportat abia acum de victimă. Prejudiciul total se ridică la peste 1,2 milioane de lei.
Unul dintre cazuri a fost înregistrat la 4 septembrie, în Stăuceni. O femeie de 59 de ani a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții ale statului, inclusiv ai Băncii Naționale și ai Serviciului de Informații și Securitate.
Sub pretextul că trebuie să-și protejeze banii, femeia le-a transmis suspecților 45 de mii de euro.
În același timp, poliția anunță că 112 tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate datorită vigilenței cetățenilor, înainte ca victimele să sufere prejudicii.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să fie atenți și să nu transmită bani, date bancare sau informații personale persoanelor care îi contactează telefonic, indiferent de instituția pe care pretind că o reprezintă.