VIDEO // FC Avântul Prepelița, campioana raionului Sîngerei la fotbal. Cele mai bune echipe s-au ales cu medalii și premii bănești
Au luptat pentru fiecare gol, au trecut de emoțiile meciurilor decisive, iar la final au ridicat marele trofeu. FC Avântul Prepelița este noua campioană a raionului Sîngerei la fotbal. Echipa s-a ales medalii și un premiu bănesc.
Pentru fotbaliștii din Prepelița, titlul din acest an este rezultatul disciplinei și al muncii întregii echipe. Campionii spun că trofeul îi motivează să continue și să revină pe teren cu aceeași ambiție și în sezonul următor.
„Am intrat pe teren cu dedicație, disciplină, iar motivația ne-a adus succes. Ne-am așteptat la succes pentru că am intrat cu caracter și scopul de a deveni campioni”, a mărturisit Maxim Carolevschi, portar la FC Avântul Prepelița.
Campionatul din acest an a însemnat mai mult decât o competiție sportivă. Scopul a fost ca echipele din raion să aibă parte de meciuri bine organizate, iar fotbalul local să se dezvolte.
„Astăzi avem o sărbătoare. Am premiat echipa câștigătoare a Campionatului Raional de Fotbal, Sîngerei, ediția 2026, organizată de asociația „Pro Fotbal Sîngerei”. Fiecare echipă s-a implicat la maxim pentru a arăta un joc frumos suporterilor lor și cetățenilor din raion. Mulțumim Consiliului Raional Sîngerei, consilierilor raionali care au alocat 100 de mii de lei pentru activitatea acestei asociații”, a povestit Cristian Cainarian, președintele raionului Sîngerei.
„A fost creată această asociație la cererea echipelor, pentru a avea un campionat, o alternativă, să creștem calitatea organizării meciurilor, deservire, fair play-uri. Parteneri ne sunt primăriile din raion. Mulțumim Consiliului Raional Sîngerei, în frunte cu președintele Cainarian, care este și el „bolnav” de fotbal. Altfel, nu ai cum să te implici în așa activități”, a menționat Dorin Pîntea, președintele asociației „Pro Fotbal Sîngerei”.
„Au fost oferite premii destul de generoase din partea asociației „Pro Fotbal Sîngerei”. FC Avântul Prepelița a primit medalii, cupa și premiul mare de 15 mii de lei. A fost premiată și echipa din Mărinești care s-a clasat pe locul trei. Echipa de la Copăceni nu a reușit să fie prezentă pentru că a avut un meci în deplasare”, a spus Iulian Eremei, primarul comunei Prepelița.
La competiție au participat șase echipe din raionul Sîngerei.