AUDIO // Corupție la Leușeni: „Când sunt la smenă, eu hotărăsc tot!”. Funcționarii primeau bani pentru a efectua doar controale de fațadă
Doi angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și trei reprezentanți ai unor firme sunt cercetați penal într-o schemă de corupție la frontieră. Funcționarii ar fi cerut și primit între 500 și 800 de euro pentru a efectua doar controale de fațadă și pentru a permite intrarea în țară a mărfurilor necorespunzătoare.
Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național Anticorupție (CNA), inspectorii ANSA ar fi permis intrarea în Republica Moldova a produselor neconforme fără prelevarea sau analizarea probelor de laborator. Astfel au fost încălcate normele sanitar-veterinare și fitosanitare, deși importatorii aveau obligația legală de a garanta că produsele sunt sigure pentru consumatori.
Pe 6 octombrie, oamenii legii au desfășurat 10 percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale bănuiților.
În urma acțiunilor, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul CNA, iar alte patru sunt cercetate în stare de libertate. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor celor implicați în această schemă.
CNA a publicat interceptările audio din dosar, unde unul dintre suspecți declară cu fermitate că deține controlul deplin asupra verificărilor din tura sa: „N-are importanță! Când sunt eu în tură, eu hotărăsc tot!”, dând asigurări că controalele pot fi ocolite: „Eu am în fiecare tură câte un om (…) le-am spus: «Băi, trebuie să treacă și tot normal și всё»”. În cadrul aceleiași conversații, reprezentantul unui agent economic solicită ca inspectorii „să nu fie foarte agresivi cu controlul” pentru două camioane cu marfă, lăsând să se înțeleagă că toate detaliile financiare vor fi achitate ulterior: „Se rezolvă tot. Cât trebuie, cum trebuie (…) eu vin acasă (…) și ne clarificăm”.