Nordul Republicii Moldova ar putea beneficia de o fabrică de procesare a laptelui de ovine și caprine, un proiect care ar urma să le ofere crescătorilor o piață sigură de desfacere pentru producția lor. Subiectul a fost discutat la Sîngerei, în cadrul unei adunări a Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine, la care au participat aproximativ 50 de producători din raioanele de nord ale țării.
Printre principalele subiecte abordate s-au numărat dificultățile cu care se confruntă crescătorii, dar și posibilitatea construirii unor unități de procesare a laptelui, cu sprijinul unui investitor din Turcia.
Proiectul prevede deschiderea a două fabrici, una în sudul și alta în nordul țării. Deocamdată, locația pentru unitatea din regiunea de nord nu a fost stabilită. Aceasta urmează să fie identificată în urma consultărilor cu producătorii și a evaluării potențialului diferitelor zone.
Pe lângă fabricile de procesare a laptelui, investitorul propune și deschiderea unor unități de prelucrare a cerealelor, care ar urma să producă furaje cu rații adaptate fiecărei specii de animale.
Potrivit inițiativei prezentate, crescătorii ar putea beneficia de achiziționarea producției în volume mari și de plăți în avans, în baza unor contracte. Astfel, investiția ar putea contribui la asigurarea unei piețe de desfacere pentru laptele de ovine și caprine, dar și la dezvoltarea sectorului zootehnic.
La reuniunea de la Sîngerei a participat și vicepreședintele raionului, Ivan Cebotari, care a salutat inițiativa și a exprimat disponibilitatea autorităților raionale de a susține dezvoltarea proiectului.