Svetlana Erimei
Directoarea Gimnaziului Prepelița
Svetlana ERIMEI s-a născut la 26 octombrie 1967 în orașul Chișinău. Copilăria și-a petrecut-o în satul Prepelița unde a absolvit și școala medie incompletă.
După finisarea școlii din sat, a decis să continue studiile în cadrul Colegiului Pedagogic din orașul Orhei. În anul 1992 a urmat studiile la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din orașul Bălți, facultatea „Învățământ primar”. După absolvirea facultății a activat în calitate de învățătoare de clasele primare la gimnaziul din satul Târnova, raionul Edineț.
În perioada anilor 1996-2009 a activat în cadrul Direcției raionale de Învățământ Sângerei. În anul 2011a câștigat concursul pentru suplinirea funcției de director al gimnaziului Prepelița și până în prezent o deține.
Modestă, sinceră, sociabilă și cu o bunăvoință de nedescris ne-a mărturisit că din toate domeniile pe care le-a cunoscut, mai aproape de suflet rămâne meseria de profesor.
Îi vine greu să explice cuiva care nu este profesor de ce anume această meserie o face fericită, o face să se simtă împlinită omenește și profesional, chiar într-un sistem de învățământ ca cel din Moldova.
„A fi pofesor este un har dumnezeiesc, trebuie să te naști pentru asta, și dacă îți faci lucrul bine, cu dăruire, lucru pentru care ai fost trimis în această lume, atunci acest lucru te face fericit.
Anumite profesii au și ceva mai nobil prin servirea celorlalți. A fi profesor înseamnă o interminabilă sete de muncă pentru a educa și a le oferi copiilor cele mai rezistente servicii educaționale. Pentru a-i face mai bogați în cunoștințe, uimiri, curiozități, interese, pentru a le ține ochii deschiși asupra frumuseții lumii.
Poartă o responsabilitate enormă pentru toți copiii din instituția pe care o reprezintă, iar acest lucru implică o doză impresionantă de energie, multă dăruire și adeseori interesele personale rămân în planul secund, menționează Svetlana ERIMEI.
Consideră că munca considerabilă a profesorilor prețuită mai puțin, de multe ori, are totuși o răsplată imensă aici pe pământ. E răsplata și satisfacția de a întâlni oameni frumoși, copii dornici să învețe.
Vine în fiecare zi la serviciu din dorința de a realiza cât mai multe lucruri frumoase, utile și plăcute atât cadrelor didactice cât și elevilor și părinților. Ține cu tot dinadinsul să creeze cele mai moderne condiții pentru elevi și profesori. Totodată se implică pentru a asigura calitatea și eficiența impecabilă a procesului educațional căci creativitatea și spiritul inovator trebuie stimulate.
Pentru Svetlana ERIMEI și colegii săi, o importanță deosebită o reprezintă și atmosfera psihologică din colectiv. De aceea la acest capitol deseori organizează diverse excursii și sărbători de suflet în măsura posibilităților.
Crede că printre cele mai frumoase rezultate obținute se numără schimbarea substanțială a lucrurilor din cadrul instituției, îmbogățirea bazei didactice și tehnico-materiale, obținerea mai multor granturi în urma cărora au fost efectuate lucrările de reparație generală a interiorului instituției. O altă realizare obținută este faptul că a crescut prestigiul instituției în raion, datorită ansamblului „Stejărel”, conducător Constantin COSCIUC.
Pe viitor are o multitudine de planuri care le vrea realizate. Își dorește niște investiții pentru a renova blocurile sanitare, pentru a îngrădi teritoriul școlii, deoarece actuala formulă de finanțare nu permite asemenea cheltuieli.
Cu simțul patriotismului ce îi curge atât de ferbinte prin vine visează ca toți absolvenții gimnaziului pe care îl reprezintă să își găsească un loc de muncă acasă, părinții copiilor să se întoarcă la baștină, să avem zile senine, o țară unde domnește pacea, o țară care ne aprinde în suflete flacăra viitorului, o țară unde să avem salarii decende și viață liniștită.
În contextul „Zilei Profesorului”, Svetlana ERIMEI a ținut să aducă un sincer mesaj de felicitare pentru toți colegii de breaslă, dorindu-le multă sănătate, răbdare, realizări frumoase, prosperare și multe bucurii de la cei dragi.