Așa deci, acum 36 de ani, în data de 15 februarie 1989, URSS a retras ultimele trupe militare din Afganistan, astfel luând sfârșit intervenția sa directă și ocupația de peste 9ani. Armata sovietică a intrat în Afganistan, tara cu care se învecinează, în 1979, încercând să consolideze regimul pro-sovietic instaurat la Kabul.
Maria ȚURCANU
Atunci, cca 100.000 de soldați sovietici au preluat controlul asupra principalelor orașe și ale marilor rute de transport. Rebeliunea a fost rapidă și extinsă, iar sovieticii i-au tratat dur pe Mujahedini și pe acei care i-au sprijinit, distrugând sate întregi pentru a se asigura că acestea nu devin refugii sigure pentru inamic. În acel război de 9 ani, au fost omorâți cca un milion de civili(!), 90.000 luptători Mujahedini, 18.000 soldați afgani și 14.500 – militari sovietici. După retragerea sovieticilor, s-a dezlănțuit un război civil care a pregătit terenul pentru preluarea puterii de către talibani, în 1996. Deși trupele NATO s-au retras și ele după cca 20 ani din Afganistan, populația afgană este îngrijorată cu privire la viitor, iar implicarea Rusiei în războaie total nejustificate cu alte state, precum Ucraina, Georgia, alte republici ex-sovietice a determinat devierea taenite comunității internaționale de problemele cu care se confruntă Afganistanul. Ca și toate conflagrațiile militare, războiul din Afganistan a fost de o cruzime deosebită, lăsând în memorie amintiri ce nu pot fi uitate până azi.
Veaceslav STANCIUC: Nu vom uita, cât ne mai bate inima în piept… Amintiri din Afganistan
Unitatea militară de parașutiști din Afganistan în care îmi făceam serviciul militar avea sarcina de a identifica și a stopa caravanele cu armament care se deplasau pe teritoriul afgan.
Îmi amintesc că într-o zi de primăvară, a fost declanșată alarma și în doar câteva minute am primit armele din dotare și am fost informați, că la o distanță de circa 10 kilometri cercetașii noștri, au depistat o caravană cu armament. Ei erau atacați și cereau ajutor. Urgent, ne-am deplasat cu mașinile de luptă pentru a acorda ajutor. Când ne-am apropiat de locul de luptă, am fost întâmpinați cu focuri de arme. Am căzut toți la pământ și am ocupat poziția pentru luptă. Eu doar am ridicat puțin capul ca să-mi pregătesc arma pentru atac și imediat asupra mea au tras un șir de gloanțe care, au căzut în apropiere de picioare. În sus se ridicai fire de colb. Am înțeles că aceste gloanțe, au fost îndreptate către mine. În primele minute de luptă inițiativa era de partea așa numiților dușmani care, însoțeau caravana cu armament. Au reușit să atace o mașină de luptă, care a luat foc. Am
observat cum un ofițer a încercat să iasă din mașina care ardea, dar n-a reușit, a fost împușcat mortal, cu toate că era echipat cu vestă antiglonț. Am auzit cum un ostaș care se afla în apropierea mea a zis în limba rusă: „rebeata, ne ostavleaite menea”( băieți, nu mă lăsați pe mine). Fața lui era plină de sânge. Eu doar pe glas l-am cunoscut că acela era Serghei CALMÎCOV, din Rusia. A trecut ceva timp și inițiativa de luptă a trecut de partea noastră și doar atacând neîntrerupt, am reușit să-l scoatem viu pe Serghei de pe câmpul de luptă.
Ne-a reușit ca tot armamentul din acea caravană, să-l transportăm în unitatea noastră militară. Pentru acțiunile întreprinse în această luptă, am fost decorat cu medalia „Za otvagu”. A fost cea mai scurtă operațiune de luptă la care am participat pe parcursul a doi ani. A durat doar câteva ore dar, putea fi ultima.
