Când va apune lumea noastră,
Sfârșitul nu se va-ntâmpla!
Doar unii moarte vom afla,
Și-om trece, reci, după fereastră.
Și vom privi prin geamul firii,
La cei rămași în lumea tristă,
În care Răul mai există,
Cum, suferind, dau foc iubirii!
Ne vom mira cum ei se roagă
Atât, pentru salvarea noastră,
Cu rugăciunea lor sihastră,
Cu necredința lor prea vagă!
Noi, cei trecuți în veșnicie,
Oriunde-am fi atunci mutați,
Vom fi deplânși, apoi uitați
De cei rămași la datorie…
Și, numărând stele în ceruri,
În mod firesc, vom întreba:
Oare cândva se vor schimba
Ale Minciunii Adevăruri?
