„Asistenţa medicală este datoria care ne cheamă”

„Asistenţa medicală este datoria care ne cheamă”

Vera Tabarcea

788
DISTRIBUIȚI

Asistentele medicale din Secţia Reanimare a Spitalului raional s-au convins de-a lungul anilor de muncă că au ales cea mai necesară dintre profesii – salvarea de vieți omenești. Ele participă în cele mai critice situaţii pentru viaţa pacientului, când el are nevoie să fie reanimat. Este un zbucium enorm al lor, dăruit în spatele inconştienţei celui care doborât de durere, lipsit de vlagă şi vitalitate, nu simte, nu cunoaşte că ele sunt prezente, luptă pentru viaţa fiecăruia. Prin pregătirea profesională şi receptivitatea sufletească, readuc la normalitate pacientul și la bucuria de a trăi. Prin muncă şi felul de a se dărui profesiei ele menţin încrederea oamenilor în asistenţa medicală.

Aceasta ne-au spus despre ocupaţia lor profesională asistentele medicale care se dăruiesc acestei nobile misiuni în Secţia Reanimare. Doar aşa, simţind şi acceptând cu sufletul lucrurile de asistenţă medicală, mai poţi rămâne în sector, în breaslă. Cele ce au nimerit întâmplător pe acest val nu s-au reţinut. Au plecat demult peste hotare, nu au mai continuat asistenţa medicală. „Este o meserie care impune să o faci cu sufletul. Dacă poţi aceasta, te ia parcă în braţe. Dacă nu ai chemarea sufletească respectivă – pleci. Altfel nu poţi, nici rămâne, nici rezista. Aşa sunt asistentele şi asistenţii noştri medicali. Aceasta vine de la sine, fără eforturi impuse”, ne-a mărturisit despre colegele sale Ana DUBIŢ, asistenta medicală superioară. „Aceasta e specific asistentelor medicale cu care lucrez de ani buni, fie că sunt asistente medicale, anesteziste cu experienţă sau începătoare în domeniu. Această referire şi apreciere o ataşez de sufletul oricărei dintre ele.

Continuarea o găsiți în numărul 21-22 din 15 mai.