Sărbătoarea Botezul Domnului, este numită în popor Bobotează, adică cel de-al treilea praznic împărătesc, adică sărbătoarea instituită în amintirea Botezului primit de Mântuitorul din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în apa Iordanului (Matei) 3,13-17 și Luca3,21-22). Se mai numește și Epifania sau Teofania ( slavo-rus-Bogoiavlenie Gospodnia), adică Arătarea Domnului, pentru că în această zi, Mântuitorul, care stătuse până atunci necunoscut S-a arătat, sau a ieșit pentru prima oară în lume, fiind arătat sau mărturisit ca Mesia atât prin glasul lui Ioan, cât și prin glasul Tatălui din ceruri). De la început această sărbătoare se datează cel puțin din secolul III înainte, de când avem cele mai vechi mențiuni despre existența ei, fiind atestată pentru prima dată la Alexandria, de către Clement Alexandrinul. Constituțiile Apostolice ( (cart.V,cap.13, și cart.VIII,cap.33) o menționează printre primele sărbători creștine, alături de Nașterea și Învierea Domnului, iar marii cuvântători din secolele IV-V ne-au lăsat predici celebre cu prilejul acestei sărbători, în ani diferiți. Sărbătoarea Botezului ca și celelalte sărbători împărătești a fost prăznuită totdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, împărații Honorius și Arcadius au interzis spectacolele din circuri în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era Botezul solemn al catehumenilor care voiau să imite astfel Botezul Mântuitorului în Iordan. Iar acum Botezul era numit și luminare, sărbătoarea Bobotezei a mai primit și numele de sărbătoarea luminilor sau a luminării (dies Luminum) a rămas până astăzi în cărțile ortodoxe de slujbă. Pentru aceasta se sfințeau încă din ajun apele (Agheasma Mare de azi), iar pentru că în această zi catehumenii se pregăteau sufletește prin post aspru, s-a păstrat până astăzi obiceiul de a posti în Ajunul Bobotezei (18 ianuarie). În această zi se săvârșea și slujba solemnă a Ceasurilor mari sau împărătești, la care asistau ( ca și la Crăciun) împărații bizantini și demnitarii lor la Constantinopol, iar la noi, domnitorii cu toată curtea lor și cu protipendada din capitala țării. În însăși ziua serbării, preoții vesteau credincioșilor în biserici data Păștilor și cea a începutului Postului Mare, prin care episcopii, după ce le primeau de la episcopul Alexandriei, le comunicau preoților și credincioșilor prin epistolele pastorale sau festive care stau la originea pastoralelor chiriarhale de mai târziu. Generalizăm, că sărbătoarea Bobotezei a fost alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare atât la noi, cât și la celelalte popoare ortodoxe. Ea se sărbătorește cu un deosebit fast în fiecare an, mai ales în cetatea de scaun a țării, unde sfințirea apelor din această zi (Agheasma Mare) se făcea totdeauna de către Mitropolitul Țării, în prezența domnului și a întregii curți așa cum se făcea odinioară la Marea Biserică și la Curtea Împărătească din Bizanț. Obiceiul ca preoții să meargă în ajun cu „ Botezul” stropind casele credincioșilor cu apa sfințită în acea zi, e destul de veche, ca și acela de a săvârși Agheasma Mare (Sfințirea cea mare a apei) în însăși Ziua Bobotezei, după Liturghie. Sărbătoarea Botezului Domnului să vă fie tuturor prilej de bucurie duhovnicească.
